Raport OCDE: Trei sferturi dintre români mănâncă zero porții de fructe și legume în fiecare zi

piata, legume, fructe, alimente, hrana, mancare sursa foto: Pexels.com

Trei sferturi dintre români (74%) au declarat că consumă zero porții de legume și fructe zilnic; este cel mai mare procent dintre statele UE. Doar 2% dintre români au declarat că consumă zilnic 5 sau mai multe porții de legume, în timp ce 24% consumă între una și patru porții, potrivit ediției din 2022 a raportului OCDE „Sănătatea dintr-o Privire: Europa 2022” publicată pe 5 decembrie.

Astfel, România, Cehia, Letonia și Luxemburg au cea mai mare proporție de oameni care mănâncă zero porții de fructe și legume în fiecare zi, arată un raport realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în colaborare cu Comisia Europeană.

În medie, în cele 27 de state membre ale UE, doar 12% dintre adulți au declarat că au consumat cinci porții sau mai multe de fructe și legume zilnic în 2019, în timp ce 55% au declarat că au consumat între una și patru porții pe zi, iar 33% au indicat că au consumat mai puțin de o porție pe zi.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Țările cu cele mai mari proporții de adulți care au raportat un consum zilnic de cinci porții sau mai mult de fructe și legume au fost Irlanda, Țările de Jos, Danemarca și Franța. În schimb, România, Letonia, Luxemburg și Republica Cehă au cea mai mare proporție de adulți care au raportat un consum zilnic de fructe și legume mai mic de o porție.

Femeile sunt mai predispuse decât bărbații să consume cel puțin 5 sau mai multe porții de fructe și legume în toate țările UE, cu excepția Greciei. Diferența dintre sexe a fost cea mai mare în Danemarca și Finlanda și cea mai mică în Croația, Cipru, Grecia și România.

Consumul regulat de fructe și legume este un element important al unei diete sănătoase și echilibrate și este asociat cu un risc mai scăzut de boli cardiovasculare și de anumite tipuri de cancer. Consumul a cel puțin cinci porții de fructe și legume pe zi este evidențiat în cadrul campaniei „5 pe zi” la nivelul UE, care urmează recomandarea OMS de cel puțin 400 g (adică cinci porții) de fructe și legume pe zi

Pandemia de COVID-19 a dus la posibile schimbări de durată în modelele tradiționale de cumpărare, preparare și consum de alimente, cu schimbări atât favorabile, cât și mai puțin favorabile în ceea ce privește obiceiurile alimentare. În ceea ce privește partea pozitivă, unele studii au raportat o creștere a consumului de fructe și legume și o creștere a gătitului de mâncăruri preparate în casă (EIT Food, 2021. Cu toate acestea, alte studii au constatat o creștere a frecvenței gustărilor și un acces mai restrâns la produse proaspete.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: