România se află în pragul unei reforme fiscale de amploare, cu măsuri anunțate pentru anii 2025 și 2026 care, deși par să urmărească echilibrarea bugetului de stat, riscă să pună presiune majoră pe mediul de afaceri și în special pe antreprenorii mici și mijlocii.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
După mai bine de 30 de ani în fiscalitatea românească și europeană, am învățat un lucru fundamental: nicio țară nu poate crește sustenabil din punct de vedere economic doar prin impuneri fiscale dure, fără un plan clar de susținere a capitalului autohton.
În contextul reformei fiscale anunțate pentru anii 2025 și 2026, România riscă să repete greșeli vechi, chiar dacă forma este nouă. Măsurile propuse aduc, într-adevăr, un suflu de ordine în haosul bugetar actual, însă creează și un risc real pentru mediul antreprenorial românesc – în special pentru companiile mici și mijlocii. România se află într-o situație financiară dificilă, cu perspective tot mai fragile pe piețele internaționale, aflată aproape de pragul categoriei „junk”. Este evident că sunt necesare măsuri ferme pentru a evita un dezechilibru major. Totuși, aceste reforme trebuie să găsească un echilibru: consolidarea fiscală este esențială, dar la fel de esențială este și protejarea și susținerea antreprenoriatului românesc – motorul unei economii sănătoase pe termen lung.
Începem cu o analiză clară a ceea ce se propune pentru mediul de afaceri – pentru că bugetarii nu sunt subiectul acestui articol. Avem o serie de modificări majore: creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21% începând cu august 2025, însoțită de o majorare a cotei reduse de TVA de la 9% la 11%, aplicabilă alimentelor, ospitalității, produselor farmaceutice etc. Tot pentru antreprenori, în 2026 se anunță creșterea impozitului pe dividende – de la 10% la 16%. Aparent, această cotă „nu este mare în comparație cu alte state UE”, conform declarațiilor recente ale domnului Bolojan. Vom vedea mai jos dacă această comparație se susține cu adevărat.
La prima vedere, creșterea TVA pare o măsură dură, dar eficientă. Din punct de vedere bugetar, aduce rapid bani în contul statului. Conform simulărilor din documentul oficial, creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21% ar putea genera venituri suplimentare de peste 11,7 miliarde lei în 2026 – echivalentul a aproximativ 0,63% din PIB. Din perspectivă tehnică, este una dintre cele mai rapide pârghii fiscale atunci când vrei să reduci deficitul, mai ales în lipsa unor tăieri drastice din cheltuieli.
Creșterea TVA redus de la 9% la 11% va afecta sectoarele cu expunere sensibilă – horeca, alimente, servicii sociale – iar combinația celor două creșteri fiscale poate pune o presiune în cascadă asupra prețurilor și inflației, și implicit asupra accesului populației la produse de bază. Mai mult, această măsură va afecta firmele mici din aceste domenii care se bazează pe preț competitiv și pe fidelizarea clienților. Din perspectivă europeană, România iese astfel din grupul țărilor cu TVA redus adaptat la nevoile sociale și intră în zona țărilor cu TVA mediu spre ridicat, fără ca în paralel să existe politici fiscale compensatorii.
Comparând nivelul TVA standard în UE, vedem că Luxemburg are cea mai mică cotă (17%), urmat de Germania (19%), Malta (18%) și Cipru (19%). România, cu 21%, depășește aceste țări și se aliniază cu Spania, Olanda și Cehia. Cotele maxime sunt în Ungaria (27%), Danemarca (25%) și Suedia (25%). Dacă însă ne uităm la TVA redus, diferența este și mai clară. Irlanda aplică 0% sau 9% pentru unele bunuri, Luxemburg are cote de 3% și 8%, Franța are 2,1% pentru bunuri sociale și 5.5% pentru alimente. România, cu 11%, se îndepărtează de politica de susținere a consumului de bază promovată în țările vestice.
Pe partea de cheltuieli, reforma anunță intenții bune: restructurări, digitalizare ANAF, eficientizare la companiile de stat. Însă, din analiza conținutului măsurilor, totul rămâne la nivel declarativ. Nu se spune clar cum și când se vor implementa reducerile, iar riscul este ca, în absența unor decizii ferme, partea de venituri (TVA și taxe) să fie colectată integral, iar partea de cheltuieli să rămână un obiectiv pe hârtie. Este important să recunoaștem că reducerea costurilor în 2025 era oricum aproape imposibil de realizat într-un termen atât de scurt – semn că măsurile au fost gândite contra cronometru, mai degrabă ca reacție la presiunile europene și la ținta de deficit, decât ca o strategie pe termen lung. În absența unei implementări rapide a măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, este foarte probabil să asistăm la noi creșteri ale fiscalității în 2027, iar unele dintre acestea ar putea fi adoptate chiar mai devreme, în 2026.
Un avantaj important este faptul că, în sfârșit, avem o predicție pentru 2026. În România, rareori s-a mai anunțat cu un an înainte ce va urma în materie de fiscalitate. Pentru mediul de afaceri, această transparență este un progres. Din păcate, însă, măsurile pentru 2026 includ și creșterea impozitului pe dividende la 16%, ceea ce pentru antreprenorii mici înseamnă un impact relevant. Practic, în doar trei ani, un antreprenor care trăia din dividende trece de la o povară fiscală de aproximativ 5% (anul 2022) la aproximativ 30% în 2026. Este o creștere de șase ori a fiscalității, fără ca statul să vină cu măsuri de compensare pentru cei afectați. Acești antreprenori, care sunt coloana vertebrală a economiei reale și creatorii de locuri de muncă, vor putea fi în situația în care să se reorienteze – fie închid, fie migrează în zona gri sau către alte jurisdicții.
A spune că 16% e o cotă „mică” în UE este,, o comparație nefericită dacă luăm în calcul maturitatea pieței, susținerea guvernamentală și protecția economică comparativ cu situația existentă în restul statelor europene. România nu este Germania. Antreprenorii români nu au același acces la finanțare, nu au aceleași politici de garanții, nu au aceleași fonduri nerambursabile. Tocmai de aceea, măsurile fiscale trebuie calibrate nu doar pe buget, ci și pe capacitatea reală a mediului privat de a le suporta.
Cipru, Estonia, Letonia aplică 0% pe dividende în anumite condiții. Bulgaria are 5%, Grecia 5% Olanda 15%, Luxemburg 15%, Cehia 15% și Ungaria 15%. Însă în țări precum Germania, Austria sau Franța, antreprenorii beneficiază de scutiri sau deduceri care atenuează sarcina fiscală. În România, povara cade integral pe antreprenorul mic, cel care trăiește efectiv din dividende, fără protecția unui sistem de facilități pentru capitalizarea afacerii.
România are nevoie de venituri, dar are totodată o responsabilitate față de cei care susțin economia. Dacă această reformă va viza exclusiv creșterea veniturilor, fără o revizuire reală a cheltuielilor publice, există riscul unui recul economic semnificativ. Iar dacă mediul antreprenorial va fi tratat în continuare ca o sursă inepuizabilă de venituri fiscale, în curând nu va mai exista baza necesară pentru a susține aceste așteptări.
Concluzia mea este simplă: o reformă fiscală bună nu este cea care aduce cei mai mulți bani la buget în primul an, ci cea care creează un sistem sustenabil pentru următorii 10 ani. Iar acest sistem trebuie să aibă la bază un principiu simplu – protejarea și stimularea antreprenoriatului mic, care este și va rămâne motorul de creștere al României.
Mihaela Mitroi este doctor în economie, consultant fiscal cu peste 25 de ani de experienţă în cadrul celor mai mari firme de consultanţă. Este prima femeie din România ce a devenit partener într-un Big 4. A condus departamentul de consultanţă fiscală şi juridică din PwC România, a fost responsabilă pentru clusterul sud-estic. A fost partener al EY România responsabil pentru clusterul sud-estic. În prezent, Mihaela Mitroi este Managing Partner, Global Tax Advise.
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.
