Reparațiile făcute la Porțile de Fier încep să se vadă în Sistemul Energetic Național. Hidroelectrica redevine jucător important în piața energiei

Barajul-Hidrocentralei-Portile-de-Fier-I Harta Romaniei

Aproape un an a fost subcapacitată Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România (din punct de vedere al capacității instalate – 6.400 MW), doar cu greu reușind o producție instantanee de 1.500 MW.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acesta a fost, de altfel, și unul din motivele pentru care Sistemul Energetic Național a fost atât de greu încercat, cu importuri uriașe, la maximul pe care-l permite rețeaua, în episoadele de caniculă ori ger. S-a întâmplat acest lucru în parte din pricina secetei de anul trecut, care a adus niveluri reduse ale Dunării, râurilor interioare și lacurilor, și în parte pentru că jumătate din capacitatea hidrocentralei Porțile de Fier 1 a fost indisponibilă, din cauză că mai multe hidroagregate s-au stricat. Reparațiile acestor hidroagregate s-au finalizat săptămâna trecută.

Revenirea în funcțiune la capacitate a hidrocentralei Porțile de Fier se vede în statistica SEN, furnizată de operatorul de sistem Transelectrica, unde vedem și producții instantanee de 2.000 de MW, ceva ce, în ultimul an, nu s-a văzut. Mai mult, aceste vârfuri de producție apar pe vârfuri de consum, dimineața și seara, reducând presiunea pusă pe SEN, altfel încă dependent de importuri.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Revenirea în funcțiune la capacitate a Porțile de Fier 1 face ca, acum, deși consumurile de energie la nivel național să se păstreze la valori relativ ridicate – peste 7.000 de MW, să nu mai avem nevoie de importuri atât de mari. SEN se descurcă, pe vârf de consum zilnic, cu puțin peste 1.000 MW, livrări de peste graniță, de unde, cu nici trei săptămâni înainte, aduceam seara și aproape 3.000 de MW.

Incapacitarea, timp de luni de zile, a hidrocentralei Porțile de Fier 1 s-a văzut și în rezultatele financiare ale Hidroelectrica. În 2024, față de 2023, veniturile companiei au scăzut cu 25% față de anul precedent, la 9,1 miliarde lei, în timp ce profitul net a scăzut cu 35%, până la 4,1 miliarde lei.

Comentarii

  1. Se vede de la o poștă că autorul folosește incorect anumite noțiuni .
    Mărimea unui generator este exprimată prin puterea activă P, măsurată in kW , MW etc., sau prin puterea aparentă S , măsurată în KVA , MVA etc.
    Niciodată nu spui că un generator are capacitatea de 100MW ci puterea de 100MW .
    Noțiunea de capacitate este sinonimă cu cea de putere în anumite situații , dar din punct de vedere electric are cu totul și cu totul altă semnificație.
    În consecință o centrală electrică are o PUTERE INSTALATĂ de …. MW și nu o CAPACITATE INSTALATĂ DE …. MW.
    Simplu maestre , pe lângă gramatică trebuie să învățați și electrotehnică.
    În rest , numai de bine .

    P.S. Am observat că părțile de articole , preluate cu copy – paste , sunt corecte d.p.d.v. gramatical.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.