Principala provocare pentru dealerii auto din România vine din zona serviciilor post-vânzare pentru autoturismele electrice, a declarat, într-un interviu acordat TechRider by G4Media, Dan Grigore, general manager la Auto Cobălcescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Segmentul automobilelor electrice și hibride este unul foarte important pentru companie, potrivit lui Grigore, cele două categorii însumând 30% din businessul de vânzare auto.

„Acest segment solicită forță de muncă înalt calificată, precum și echipamente, scule și dispozitive de lucru specifice, ceea ce presupune un efort financiar ridicat, care nu este susținut de profitabilitate”, a explicat reprezentantul companiei. Nu ajută nici faptul că piața nu mai crește, ba chiar a consemnat un declin abrupt în 2024. Conform datelor furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), au fost înmatriculate anul trecut 9.765 de autoturisme noi cu propulsie electrică, reprezentând o diminuare de 32% comparativ cu anul 2023.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Dat fiind că, în acest moment, parcul auto este format în mare parte din automobile cu motoare termice, segmentul de automobile electrice nu are un impact major asupra profitabilității Auto Cobălcescu, dar Grigore estimează că acest lucru se va schimba în următorii ani.

Nu se găsesc nici mecanici specializați în mașini electrice. „O altă provocare este legată de forța de muncă calificată în acest domeniu, tot mai greu de găsit de la un an la altul”, a adăugat acesta.

Auto Cobălcescu are în portofoliu mărcile Dacia, BMW, Renault, Nissan și Mini.