Reprezentanții producătorilor de băuturi și ai comercianților trag un semnal de alarmă privind modificările aduse sistemului de garanție-returnare: Statul ar putea deveni unic administrator

reciclare plastic

Reprezentanții producătorilor de băuturi și ai comercianților, acționari în cadrul companiei RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., sunt îngrijorați față de proiectul de modificare a Hotărârii de Guvern 1074/2021 ce reglementează sistemul de garanție-returnare, pus în consultare publică acum câteva zile de către autorități. Această modificare specifică faptul că în situația în care administratorul SGR nu poate fi constituit în termen de 120 de zile din orice motiv, administratorul SGR va putea fi constituit având ca unic acționar statul român.

Puteți vedea modificare a Hotărârii de Guvern 1074/2021:

Reprezentanții spun că schimbările propuse reprezintă o noutate și înseamnă un dezechilibru al tuturor eforturilor depuse de industria producătorilor de băuturi în ultimii ani. Potrivit reprezentanților instituției, demersurile de a construi un sistem de garanție-returnare în România au început de mai bine de 3 ani, iar industria producătorilor de băuturi și-a asumat încă de la început un angajament de a defini și implementa un sistem eficient și transparent.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„O astfel de modificare a strategiei de organizare a SGR, care vine după ce au fost parcurse toate etapele prevăzute de legislație pentru ca RetuRO să primească licența de operare, ar avea un impact semnificativ în funcționarea eficientă a sistemului”, transmite aceștia.

Până ca legea să fie propusă spre modificare, administratorul SGR era construit în felul următor, scria Ecoteca:

  • structurile asociative ale producătorilor care deţin împreună o cotă de piaţă de cel puţin 30%, raportat la numărul de unităţi de ambalaje SGR introduse pe piaţă în ultimul an fiscal încheiat anterior depunerii documentaţiei pentru acreditare;
  • statul român reprezentat de autoritatea centrală pentru protecţia mediului cu un procent de 20%;
  • Din acţionariat pot face parte şi structurile asociative ale comercianţilor care introduc şi comercializează pe piaţa naţională produse ambalate în ambalaje SGR.

Cu un singur pas rămas de parcurs până a începe efectiv construirea celui mai mare proiect de economie circulară din România, acela de a desemna administratorul SGR, reprezentanții producătorilor de băuturi și ai comercianților nu susțin această schimbare.

Aceștia transmit că își doresc claritate privind pașii pe care Ministerul Mediului îi va întreprinde pentru a deveni acționar în compania RetuRO, aceasta fiind singura entitate care a depus o solicitare pentru obținerea licenței de operare a sistemului de garanție-returnare, conform cerințelor prevăzute în legislația actuală.

„În cei 3 ani în care am fost implicați în toate discuțiile cu Ministerul Mediului, nu a existat perspectiva ca SGR să fie administrat 100% de stat, ținând cont de faptul că industria responsabilă are obligația atingerii țintelor de colectare și reciclare a ambalajelor, conform legii. Considerăm că autoritățile trebuie să aibă un rol important în supravegherea și controlul SGR, asigurându-se că există condiții de concurență echitabile pentru toate părțile interesate din lanțul valoric. Însă pentru a fi funcțional și pentru a îndeplini obiectivele naționale de reciclare, studiile de fezabilitate realizate până acum, dar și modelele europene din alte țări ne-au arătat că sistemul trebuie să funcționeze pe principii de eficiență economică, gestionat privat de către industriile vizate (producători, importatori) – care suportă costurile acestui sistem, în parteneriat cu reprezentanți ai comercianților”, declară Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României pentru Mediu, acționar în compania RetuRO și președinte al Directoratului RetuRO.

„În toți acești ani, industria producătorilor de băuturi a respectat toate termenele legale de implementare a tuturor pașilor din proces și a investit deja sume semnificative în consultanță specializată, cu scopul de a ne asigura că cel mai mare proiect de economie circulară din România, respectiv SGR, va fi corect implementat. Toate aceste eforturi au fost și sunt depuse constant în beneficiul consumatorilor, pentru le oferi un sistem funcțional și simplu din prima zi”, declară Alice Nichita, Președinte al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, acționar în compania RetuRO.

Printre activitățile implementate de industria producătorilor de băuturi cu scopul de a operaționaliza sistemul de garanție-returnare în România se numără:

  • 2018: Industria producătorilor de băuturi și-a luat angajamentul de a gestiona sistemul de garanție-returnare în România și a început demersurile comune cu ceilalți actori principali pentru a se asigura că avem o reglementare națională clară, predictibilă pentru mediul de business și pentru consumatori, ceea ce s-a realizat într-o mare măsură prin Hotărârea de Guvern 1074/2021;
  • 2019: Au fost realizate studii de fezabilitate, s-au purtat dialoguri constante cu autoritățile și industriile implicate în proces, au fost aliniate concluziile și a fost creată Alianța Producătorilor de Băuturi, exclusiv în scopul SGR;
  • 2020: Industria producătorilor de băuturi a contribuit, în grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului, la elaborarea propunerii de reglementare pentru constituirea SGR, promovată ulterior de către Ministerul  Mediului, care conține principiile de bază pentru buna funcționare a sistemului;  
  • 2021: Au fost dezvoltate propunerile industriei privind îmbunătățirea și alinierea cadrului legislativ general, ca urmare a apariției legislației SGR; au fost desfășurate analize suplimentare pentru definitivarea aspectelor tehnice ce țin de implementarea sistemului; s-au purtat constant discuții cu reprezentanții comercianților pentru cooptarea acestora în sistem și s-a început procesul de constituire a companiei RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., după publicarea Hotărârii de Guvern 1074/2021; 
  • 2022: A fost înființată compania RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A.; a fost definitivată cooptarea comercianților în acționariatul companiei; s-au elaborat planul de afaceri și documentația necesară pentru acreditarea administratorului, care au fost depuse alături de cererea de licențiere pe 4 martie 2022. Încă de atunci, reprezentanții industriei producătorilor de băuturi sunt în dialog constant cu Ministerul Mediului pentru finalizarea procesului de cooptare a statului în structura de acționariat a companiei, așa cum ne specifică în HG 1074/2021. 
  • În prezent: Se așteaptă definitivarea demersurilor la nivel administrativ ale Ministerului Mediului pentru realizarea achiziției de acțiuni în cuantum de 20%, care în acest moment depinde aproape în întregime de autorități.

Totodată, comercianții ridică și ei un semnal de alarmă asupra modificărilor propuse de autorități. „În calitate de comercianți, purtăm constant discuții cu toate părțile implicate în implementarea sistemului de garanție-returnare în România. Pentru noi este foarte important să organizăm acest sistem într-un mod eficient, fără sincope, care să servească nevoii clienților noștri, consumatori ai produselor ce fac obiectul SGR, precum și obiectivelor comune de a crea o economie circulară sustenabilă. În acest moment nu este oportună modificarea strategiei de organizare a unui asemenea sistem ce angrenează resurse considerabile, în mod special din mediul de business, dar și de la consumatorii noștri”, declară Maria Maxim, Președinte al Asociației Retailerilor pentru Mediu, acționar al companiei RetuRO.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: