Întâmplarea face să știu zona foarte bine. Este vorba despre cartierul bucureștean Drumul Taberei. Un articol publicat de site-ul profit.ro arată că un investitor român a cumpărat terenul pe care s-a aflat primul magazin Billa din Drumul Taberei, actualul Carrefour Market, și va demara construirea unui ansamblu rezidențial. Ceea ce atrage atenția este mărimea proiectului și anume construirea a 400 de apartamente, scrie Radio France Internationale, preluată de Rador Radio Româna.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Care este problema? Zona în care se vor construi sutele de apartamente este cea în care acum se află un supermarket și o parcare. Vor încăpea sute de apartamente într-un spațiu destul de redus?

De altfel, zona aflată între Parcul Moghioroș și stadionul Steaua este într-o adevărată euforie imobiliară. Pe jumătate din terenul fostei fabrici Tricodava s-a ridicat deja un ansamblu rezidențial format din 11 blocuri a câte 11 etaje. Pe cealaltă jumătate a terenului este construit un complex comercial.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Foarte aproape de fosta întreprindere Tricodava se afla fabrica Munplast. Pe terenul acesteia se pregătește un ansamblu rezidențial cu 250 de apartamente. La 10 minute de mers pe jos de la Munplast, spre stadionul Steaua, se va dezvolta un alt proiect imobiliar prin care se vor construi 4.500 de apartamente.

Să facem o socoteală. Într-un spațiu de câteva hectare, dacă toate proiectele despre care se vorbește astăzi vor fi finalizate, se vor construi aproximativ 7.000 de apartamente. Are sens să mai vorbim despre dezvoltarea în zonă a parcărilor, școlilor, grădinițelor sau parcurilor? Are rost să ne imaginăm cum va fi circulația în zonă după ce toate locuințele vor fi date în folosință?

Iar Moghioroș-bulevardul Ghencea nu este singura zonă din cartier în care se dezvoltă proiecte lângă proiecte. La numai două stații de tramvai, aproape de bulevardul Timișoara, s-au construit deja sute poate chiar mii de apartamente.

În niciun caz nu sunt un nostalgic al întreprinderilor comuniste și al demolării lor. Cred că fabricile pot și trebuie să funcționeze la marginea marilor orașe. Nu aceasta este marea problemă. Ci modul în care se construiește. Nu doar calculul apartamentelor pe suprafața de teren este important. Vorbim despre calitatea și confortul construcțiilor.

Fără a generaliza, modelul apartamentelor nou-construite este cel al „cutiilor de chibrituri”. Cele mai multe dintre locuințele noi au suprafețe reduse, nu au debara sau cămară, unele blocuri au bucătăria pe balcon, iar viciile de construcție se găsesc la tot pasul. Băile sunt făcute aproximativ, prin instalațiile de aerisire bate vântul în apartament, iar mirosurile de țigară sau de alte substanțe de la un locatar se simt în tot blocul. Nu se poate generaliza, dar în multe cazuri există fisuri de construcție.

Este vorba despre locuințe care se vând cu 80.000-100.000 de euro, care se califică pentru obținerea unui împrumut prin programul „Prima casă”. Evident, există și apartamente realizate impecabil, cu suprafețe mai generoase decât cele din blocurile-standard, dar care sunt construite în zone exclusiviste și au prețuri pe măsură.

Înainte de anul 1989, apartamentele construite erau atât de înghesuite încât erau supranumite „cutii de chibrituri”. Acum, este o continuitate în materie de cutii de chibrituri.

De ce se construiesc și de ce se vând în continuare „cutii de chibrituri”? În ultimă instanță, nu este doar problema dezvoltatorului imobiliar, ci și a cumpărătorilor. Dacă aceștia cumpără un produs imobiliar de calitate modestă și cu un raport calitate-preț discutabil, atunci se explică motivul pentru care înfloresc proiectele rezidențiale. Mai mult, există o practică prin care apartamentele sunt contractate, prin plata unui avans, încă de pe planșeta proiectantului, înainte chiar de începerea construcției. În aceste condiții, nu trebuie să ne mai mire că, la fel ca înainte de anul 1989, se construiesc „cutii de chibrituri”.