Noul guvern din România încearcă să reducă un deficit bugetar care depășește 9% din PIB, diminuând cheltuielile și majorând impozitele. Această strategie riscă să penalizeze o creștere deja slabă și să amenințe și mai mult coaliția pro-europeană aflată la putere, scrie Les Echos, potrivit Rador Radio România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ajuns cu greu la putere în luna mai, după săptămâni de negocieri dificile, noul guvern de coaliție din România nu cunoaște nicio perioadă de respiro. În fața unui deficit bugetar de peste 9% anul trecut – un trist record al Uniunii Europene –, premierul de centru-dreapta a anunțat la începutul verii o severă cură de austeritate, care este prost primită de populație și care va avea un impact puternic asupra economiei.

„Cu un deficit atât de ridicat, nu exista altă soluție”, apreciază Ciprian Dascălu, economist la Erste Bank, la București.

Ilie Bolojan, șeful guvernului, a anunțat o reducere a investițiilor publice, o creștere a celor două cote de TVA, o majorare a taxelor asupra sectorului bancar sau asupra tutunului, înghețarea salariilor funcționarilor publici, tăieri în bugetele educației și sănătății… Obiectivul este reducerea deficitului la mai puțin de 8% anul acesta și la 6,4% în 2026.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Timpul presează, deoarece România riscă să vadă retrogradată nota sa de către agențiile de rating. Or, Bucureștiul își finanțează deja datoria la un cost deosebit de ridicat (peste 7%). Reducerea deficitului este, de asemenea, cheia accesului la fondurile europene, prețioase pentru una dintre cele mai sărace țări ale Uniunii: circa 44 de miliarde de euro în subvenții și împrumuturi (peste 12% din PIB, potrivit calculelor S&P) ar trebui să alimenteze economia românească până în 2027, pentru proiecte de investiții în tranziția energetică, transport sau sănătate.

Inflația va depăși 9%

Între timp, românii vor avea de suferit. Începând cu funcționarii publici, ale căror salarii sunt deja mici și care își vor vedea veniturile înghețate. Întreaga populație va fi penalizată de creșterea prețurilor, ca urmare a majorării TVA-ului la 1 august. Și asta în condițiile în care inflația este deja ridicată: aproape 8% în iulie, cel mai mare nivel din Uniunea Europeană. „Ar trebui să depășească 9% în august și septembrie”, estimează economistul de la Erste Bank.

Pentru a încerca să o țină sub control, Banca Națională este constrânsă să mențină o rată de politică monetară de 6,5%, din nou una dintre cele mai ridicate de pe bătrânul continent, ceea ce afectează economia. Creșterea economică în România nu ar trebui să depășească 0,5% anul acesta.

„Este o performanță foarte slabă pentru o țară aflată în proces de recuperare economică față de restul UE, a cărei creștere potențială este de 2,5% pe an”, explică Ciprian Dascălu.

În fața acestei ecuații complicate, consolidarea bugetară promisă de București este departe de a fi sigură. De aceea, agenția Fitch a menținut vineri o perspectivă negativă asupra ratingului datoriei suverane a României (BBB-), amenințată să iasă din categoria „investment grade”, la fel ca și S&P și Moody’s. Agenția de rating indică „riscuri semnificative” din cauza slăbiciunii creșterii economice, a „oboselii fiscale” a populației și a „puterii polarizării politice” din țară, care fragilizează guvernul lui Ilie Bolojan.

„Extrema dreaptă în fruntea sondajelor”

Consecințele se fac deja simțite în opinia publică: partidul de extremă dreapta AUR, care aproape a câștigat alegerile prezidențiale din luna mai a.c., se află în fruntea sondajelor cu aproximativ 40% din intențiile de vot, cu mult înaintea partidelor tradiționale ale coaliției de guvernare, precum Partidul Social Democrat sau Partidul Național Liberal.

„Măsuri precum înghețarea salariilor funcționarilor sau creșterea TVA-ului îi vor penaliza în special pe cei mai săraci, ceea ce favorizează AUR”, explică Marius Ghincea, cercetător în științe politice la universitatea ETH din Zürich.

În interiorul coaliției, tensiunile, prezente încă de la formarea guvernului lui Ilie Bolojan, cresc și mai mult. Până într-acolo încât social-democrații au amenințat că îi vor retrage sprijinul, ceea ce l-ar lăsa fără majoritate în parlament.

„Mult va depinde de congresul Partidului Social Democrat din septembrie, care trebuie să își aleagă noul președinte”, explică Marius Ghincea.