România se află în 2025 într-o poziție fiscală critică, cu un deficit bugetar estimat la 9,3% din PIB în 2024, mult peste limita de 3% impusă de regulile fiscale europene. Această depășire nu este o excepție temporară, ci rezultatul unor dezechilibre structurale acumulate în ultimii ani, în care cheltuielile bugetare au crescut accelerat, iar veniturile au ținut același ritm.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Pentru 2025, Guvernul României și-a propus un deficit bugetar de 7% din PIB. Cu toate acestea, datele din primele luni ale anului indică o evoluție care pune sub semnul întrebării atingerea acestui obiectiv. După primele trei luni din 2025, deficitul bugetar s-a situat la 2,3% din PIB, iar după primele patru luni, a ajuns la 2,95% din PIB, echivalentul a 55,97 miliarde de lei. Această dinamică sugerează că, în absența unor măsuri fiscale suplimentare, România riscă să încheie anul 2025 cu un deficit bugetar poate chiar mai mare decât cel din 2024.
Comisia Europeană a înrăutățit estimarea privind deficitul bugetar al României pentru 2025, anticipând că acesta va ajunge la 8,6% din PIB, față de tința de 7% stabilită de autoritățile române. Această prognoză reflectă incertitudinile economice și politice interne, precum și lipsa unor măsuri fiscale eficiente până în present. În plus, Comisia Europeană a activat o etapă avansată a procedurii de deficit excesiv, cerând adoptarea unui plan credibil de ajustare până cel târziu la 30 iunie 2025 și a intensificat măsurile disciplinare împotriva României din cauza deficitului bugetar ridicat, deschizând posibilitatea înghețării unor fonduri UE pentru România anul viitor, dacă nu se înregistrează îmbunătățiri.
În paralel, Fondul Monetar Internațional a propus un pachet de reforme fiscale pentru corectarea dezechilibrelor, ce include majorarea TVA, creșterea accizelor și introducerea unui sistem de impozitare progresivă.
La nivel intern, Guvernul României discută un set de măsuri cu potențial impact structural profund: majorarea TVA de la 19% la 21 sau 22%, creșterea accizelor la alcool și tutun, creșterea impozitului pe dividende la 16%, a impozitului pe profit la 19%, impozitarea activităților online, criptomonedelor, precum și măsuri de austeritate în sectorul public – tăieri de sporuri, concedieri și plafonari salariale. De asemenea, este analizată posibilitatea introducerii unei „taxe de solidaritate” pentru veniturile mari de 10.000 lei, în procent de 10% sau chiar 20%.
Deși unele dintre aceste măsuri pot fi justificate din perspectiva consolidării fiscale, riscurile economice și sociale sunt majore.
Dintre toate măsurile fiscale aflate în discuție, majorarea TVA este, fără îndoială, una dintre cele mai accesibile din punct de vedere administrativ și cu impact rapid asupra veniturilor bugetare. O creștere cu un singur punct procentual a cotei standard de TVA poate aduce venituri suplimentare echivalente cu aproximativ 0,35% din PIB. Este, așadar, o măsură care nu necesită costuri suplimentare de implementare din partea ANAF și poate contribui direct la consolidarea fiscală într-un orizont scurt.
Cu toate acestea, trebuie subliniat că orice majorare a TVA are un efect direct asupra prețurilor. Estimările arată că o creștere a TVA cu un punct procentual generează o inflație suplimentară de aproximativ 0,66 puncte procentuale. De aceea, deși atractivă din punct de vedere al eficienței colectării, utilizarea acestei măsuri trebuie calibrată cu prudență. Nivelul cotei finale contează: o majorare excesivă poate afecta consumul intern, în special în rândul gospodăriilor cu venituri mici, și poate eroda încrederea populației în politicile fiscale. România are deja unul dintre cele mai ridicate decalaje de colectare a TVA din Uniunea Europeană – 30,6% în 2022 echivalentul a circa 8,5 miliarde de euro sau aproximativ 3% din PIB. În aceste condiții, adevărată problema nu este nivelul cotei de TVA în sine, ci capacitatea scăzută a statului de a colecta eficient taxa deja existența.
Impactul acestor măsuri asupra antreprenorilor români și IMM-urilor este adesea ignorat în dezbaterea publică.
În 2024, UE avea aproximativ 26,1 milioane de IMM-uri active, reprezentând 99,8% din toate întreprinderile din sectorul non-financiar. Aceste IMM-uri au un rol vital în economia europeană, angajând 89,8 milioane de persoane (aproape două treimi din locurile de muncă) și generând peste 50% din valoarea adăugată a companiilor non-financiare. În 2022 România avea peste 800.000 IMM-uri, reprezentând mare parte din economia țării, asigurând cca. 64% din profitul total înregistrat de companiile românești și cca. 76% din numărul total de angajați, potrivit datelor de la ONRC. Aceste firme sunt cele mai vulnerabile la creșterea costurilor de operare.
De asemenea, multe afaceri mici sunt conduse de antreprenori care trăiesc din dividende, nu din salarii. În trecut, regimul de microîntreprindere, combinat cu o cota de 5% pe dividende, ducea la un cost fiscal total de aproximativ 6%. Propunerile actuale – impozit pe profit de 19% și pe dividende de 16% – duc la un cost cumulat de aproximativ 35%, o creștere de aproape șase ori într-un interval atât scurt. Acest lucru penalizează tocmai capitalul românesc și descurajează acumularea de investiții.
Nici populația generală nu este ferită de impact. Gospodăriile cu venituri mici, unde cheltuielile pentru alimente, transport și utilități depășesc 60% din buget, vor resimți direct scumpirea cauzată de TVA și accize. În același timp, salariile nete stagnează din cauza contribuțiilor sociale ridicate, iar firmele nu au spațiu fiscal pentru a crește remunerațiile. Rezultatul poate fi o scădere a consumului intern, accentuarea sărăciei și apariția unor tensiuni sociale în perioada următoare.
Unul dintre cele mai presante obstacole structurale ale economiei românești este nivelul ridicat al taxării forței de muncă. Povara fiscală totală asupra muncii – inclusiv impozitul pe venit și contribuțiile sociale – se situează la cca. 44% un nivel printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, fără că România să ofere același nivel de servicii publice în schimb. În aceste condiții, orice intenție de a crește suplimentar fiscalitatea pe muncă este profund riscantă. Ea ar descuraja formalizarea muncii, ar stimula migrarea forței de muncă și ar încuraja munca la negru.
Așadar, politică fiscală nu ar trebui să intensifice presiunea pe muncă, ci dimpotrivă – să o ușureze, pentru a încuraja angajările legale și conformarea voluntară.
Este evident că România se află într-o situație de emergență. Pe lângă presiunea bugetară, riscul de retrogradare a ratingului de țară este real. Agențiile de rating, inclusiv S&P și Fitch, au înrăutățit deja perspectiva la „negativă”, iar următoarea reevaluare este așteptată pe 15 august 2025. Într-un astfel de climat, introducerea unor măsuri fiscale devine necesară, dar trebuie să fie calibrată cu mare atenție pentru a nu provoca perturbări severe în activitatea economică. Mai important, aceste măsuri trebuie să aibă caracter temporar, aplicate pe o durata limitată, până la stabilizarea finanțelor publice.
Exemplele altor state europene arată că o abordare temporară poate funcționa. Germania, în timpul crizei financiare, a introdus o taxa suplimentară de solidaritate care a fost eliminată treptat. Irlanda, după criza din 2008, a aplicat taxe progresive suplimentare asupra veniturilor mari, dar cu un orizont clar de expirare. Franța a utilizat măsuri fiscale temporare pentru companii, dar le-a compensat prin reforme structurale. Aceste exemple arată că soluțiile fiscale nu trebuie să fie permanente pentru a fi eficiente, ci bine comunicate, transparente și echilibrate.
Este important de menționat că cotele acestor taxe suplimentare erau semnificativ mai mici decât cele propuse în prezent de Guvernul României. În Germania, taxa de solidaritate era de 5,5% aplicată la impozitul pe venit, și nu din venit. În Irlanda, suprataxele temporare aplicate după criză din 2008 au fost de 2% pentru veniturile între 75.000 și cca. 175.000 euro și de 4% pentru veniturile peste acest prag, În Franța, taxa excepțională pe venituri mari, de 3% pentru veniturile între 250.000 și 500.000 de euro și de 4% pentru veniturile peste 500.000 de euro.
Comparativ, în România se propune o taxa de solidaritate de 16% pentru veniturile nete lunare peste 10.000 de lei (aproximativ 2.000 de euro) și chiar de 20%. Această reprezintă o povara fiscală mult mai mare aplicată la un prag de venit semnificativ mai mic decât în țările menționate.
Astfel, aplicarea unor cote ridicate de impozitare la praguri de venit relativ scăzute poate afecta negativ clasa de mijloc și poate descuraja conformarea fiscală.
Prin urmare, este esențial ca măsurile fiscale adoptate să fie echilibrate, să țină cont de contextul economic și social specific și să fie comunicate clar ca fiind temporare, pentru a menține încrederea contribuabililor și a evita perturbări economice semnificative.
În concluzie, România nu are nevoie de un sistem fiscal mai dur, ci de unul mai inteligent și eficient. Soluțiile sustenabile includ combaterea muncii informale, lărgirea bazei fiscale, îmbunătățirea colectării, digitalizarea ANAF și creșterea conformării voluntare. Reforma cheltuielilor publice este inevitabilă, dar trebuie să țintească eficiența, nu austeritatea brută. Protejarea antreprenorilor locali, stimularea investițiilor și menținerea unui echilibru între nevoile bugetare și stabilitatea socială sunt elemente esențiale pentru un model fiscal modern și sustenabil. Într-o perioada de criză, măsurile curajoase sunt binevenite, dar trebuie să fie și bine gândite.
Mihaela Mitroi este doctor în economie, consultant fiscal cu peste 25 de ani de experienţă în cadrul celor mai mari firme de consultanţă. Este prima femeie din România ce a devenit partener într-un Big 4. A condus departamentul de consultanţă fiscală şi juridică din PwC România, a fost responsabilă pentru clusterul sud-estic. A fost partener al EY România responsabil pentru clusterul sud-estic. În prezent, Mihaela Mitroi este Managing Partner, Global Tax Advise.
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.
