România scapă oficial de vizele pentru a intra în Statele Unite ale Americii. Vineri, 10 ianuarie, va avea loc un eveniment de oficiere, la Washington, a intrării României în programul Visa Waiver.
Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas și Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, se întâlnesc vineri pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize. Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internă, în Washington, D.C.
În cadrul evenimentului, reprezentantul guvernului american îl va informa oficial pe reprezentantul statului român cu privire la decizia autorităților SUA de admitere a României în programul Visa Waiver (VWP), comunicând totodată detaliile tehnice și data activării efective a noului regim de călătorie pentru cetățenii români. Oficialii celor două țări vor marca desemnarea României în programul de scutire de vize.
La evenimentul din capitala Statelor Unite vor lua parte oficialii americani ai Departamentului pentru Securitate internă și Departamentului de Stat, precum şi reprezentanți ai Ambasadei României la Washington.
„Evenimentul de vineri este punctul culminant şi rezultatul final al anilor de muncă asiduă a oficialilor români și americani. Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune economice și de securitate. România își consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima țară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver. Vor exista beneficii importante – românii vor putea călători mai ușor, impulsionând astfel comerțul si investițiile, şi încurajând turismul şi contactele directe. Având in vedere cerințele stricte pe care le-a avut de îndeplinit, ca orice alt stat admis în program, Romania devine o țară mai sigură, care își coordonează mai strâns securitatea cu Statele Unite“, a declarat Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.
Urmare a deciziei Guvernului federal al SUA, România devine astfel al 43-lea participant la programul american de scutire de vize.
Reamintim că la 27 noiembrie 2024, Departamentul de Stat al SUA a confirmat că România a înregistrat în anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) o rată de refuz a vizelor de 2,61%, îndeplinind astfel unul dintre criteriile principale de acces în Programul Visa Waiver.