Sursa foto: Unsplash
România are cea mai mică pondere de angajați în telemuncă din UE, după Bulgaria, în ciuda unei creșteri accentuate în timpul pandemiei, arată un raport al Parlamentului European.
Potrivit Eurostat (2021), România era unul din statele membre cu cele mai scăzute niveluri de muncitori în telemuncă, atât înainte de pandemie (0,4% din lucrători în 2018 și 0,8% în 2019), cât și în timpul pandemiei COVID-19.
Doar 1,4% dintre muncitorii români lucrau de acasă cel puțin o dată pe săptămână înainte de pandemie, în 2019. Un procent similar era întâlnit și în Bulgaria, în timp ce mai puțin de 5% dintre lucrătorii din Cipru, Lituania, Ungaria, Italia și Letonia lucrau de acasă în mod regulat sau măcar uneori. Munca de acasă era însă un fenomen larg întâlnit în țările nordice, precum Suedia, Olanda, Luxemburg, Finlanda sau Danemarca, unde ponderea de oameni care lucrau de acasă era uneori de peste 25%. Astfel, în 2019, înainte de pandemia de Covid-19, Irlanda (19,9%) și în special Finlanda (31,7%) raportau o pondere mai mare decât media de muncitori care lucrează de acasă în mod normal sau uneori. Germania (12,6%) era în linie cu media UE (14,4%).
Nici măcar în sectorul tehnologiei informației și telecomunicațiilor ponderea lucrătorilor în telemuncă nu era mare, înainte de pandemie, doar 14% din angajații români din IT lucrând cel puțin o dată pe săptămână de acasă, în 2018, cel mai mic procent din UE. Spre comparație, în Irlanda ponderea era de 57%.
România a avut o pondere de numai 30,1% de telelucrători, în timpul pandemiei, potrivit unui sondaj Eurofound. În timpul valului pandemic din iunie-iulie 2020, proporția de lucrători exclusiv din telemuncă din România era de puțin peste 20%, una din cele mai mici din UE.
Cu toate acestea, sondajele arată că, în anumite sectoare, în timpul pandemiei, cotele lucrătorilor la distanță au fost mult mai mari decât media națională de 30,1%. De exemplu, în timpul pandemiei, 50% dintre companiile din sectorul serviciilor de afaceri chestionate au folosit „telemunca completă”, în timp ce 45% au folosit modele hibride; 74% dintre companiile din sectorul financiar chestionate au utilizat telemunca (Price Waterhouse Cooper PWC, 2020); peste 50% din personalul executiv și de conducere din sectorul public a folosit telemunca și aproximativ 30% a folosit modele hibride (Institutul Național de Administrație, 2020). Pe de altă parte, telemunca în companiile de logistică (26%) și farmaceutice (24%) chestionate a fost sub media națională (Price Waterhouse Cooper PWC, 2020).
Studiul arată că, printre efectele pozitive asupra lucrătorilor ale telemuncii și a muncii mobile bazate pe instrumente de comunicații se numără: creșterea abilităților digitale, flexibilitatea mai mare a timpului de lucru și timpul de navetă mai mic. Printre cele negative se numără orele de lucru mai lungi și așa-numita „oboseală cauzată de Zoom” și izolarea socială a lucrătorilor. Alte efecte includ probleme legate de sistemele de protecție și supraveghere a datelor, locuirea în case supraaglomerate (așa cum se subliniază în cazul României), lipsa echipamentului adecvat (în cazul Germaniei) și creșterea costurilor (tipărire, conexiune la internet, electricitate) neacoperite de angajatori (în cazul României).
Studiul subliniază însă că în România companiile au luat mai multe măsuri pentru a asigura implementarea eficientă a telemuncii și pentru a atenua efectele negative ale acesteia, inclusiv: i) formarea și schimbul de competențe în ceea ce privește abilitățile soft și digitale între manageri și angajați; ii) servicii psihologice și de coaching gratuite pentru a proteja bunăstarea angajaților și pentru a-i sprijini să soluționeze mai bine orice problemă care ar putea apărea în urma telemuncii; iii) flexibilitate în programul de lucru al angajaților pentru a le permite să echilibreze mai bine munca și viața personală; și iv) servicii gratuite de babysitting pentru angajații cu copii mici, care să le permită să echilibreze mai bine munca și viața personală.