Românii care au călătorit cu avionul în luna iunie s-au confruntat cu 55% mai multe zboruri anulate decât în luna anterioară / Zborurile din a doua parte a zilei, mai predispuse la întârzieri și anulări

amanari-anulări zboruri/ Aeroport Bucuresti sursa: g4media.ro

Românii care au călătorit cu avionul în luna iunie a acestui an s-au confruntat cu 55% mai multe zboruri anulate decât în luna anterioară iar zborurile din a doua parte a zilei sunt mai predispuse la întârzieri şi anulări, potrivit unei analize realizate de un tur-operator online, scrie Agerpres.

„Românii care au călătorit cu avionul în luna iunie s-au confruntat cu 55% mai multe zboruri anulate decât în luna anterioară. Totodată, din totalul de modificări ale orarului de zbor, 59% au fost întârzieri mai mici de 5 ore şi aproximativ 14% întârzieri de peste 5 ore. Practic, sute de mii de români au fost afectaţi doar în ultimele 2 luni şi jumătate, iar surprizele neplăcute nu par a se termina prea curând”, arată analiza Vola.ro.

Pe 15 iulie, pasagerii cu zboruri de Italia au fost nevoiţi să caute soluţii de rezervă, întrucât zborurile lor au fost anulate din cauza grevei de pe aeroporturile italiene. Aproape 1000 de zboruri au fost în total anulate, fiind afectaţi aproximativ 25.000 de pasageri care zburau către şi dinspre destinaţii din toată lumea. În acelaşi weekend au fost în grevă şi piloţii belgieni care operează zboruri pentru o companie low-cost foarte cunoscută şi populară în Europa, astfel că, la numărul zborurilor anulate s-au mai adăugat 120, iar altor mii de pasageri le-au fost stricate planurile.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit sursei citate, pentru zborurile înregistrate din şi înspre România, compania aeriană Wizz Air se află în capul listei, cu un total de peste 40% de zboruri anulate / întârziate. Pe locul 2 se află compania Hisky, cu un procent de peste 10%, urmată la mică distanţă de Ryanair. Lufthansa, Air Connect, Tarom, Aeroitalia şi Austrian Airlines se află şi ele pe lista companiilor care au anunţat modificări considerabile ale orarului de zbor în prima luna de vară. Se poate observa că probleme apar nu doar la companiile low-cost, ci şi la cele de linie, astfel că specialiştii agenţiei de turism recomandă tuturor pasagerilor să îşi ia măsuri de precauţie.

Printre aeroporturile externe care au întâmpinat cele mai multe probleme se numără Londra, Dublin, Paris, Eindhoven, Bruxelles sau Roma. Acestea sunt destinaţii în care călătoreşte diaspora sau destinaţii de city-break şi nu neapărat destinaţiile tipice de vacanţă ale românilor.

Din analiza menţionată se poate observa că zborurile cele mai afectate de întârzieri sau anulări sunt cele care urmează să fie efectuate în a doua parte a zilei. Este vorba în special de zborurile realizate cu avioane care fac mai multe rotaţii într-o zi. De exemplu, un zbor poate pleca de la Bucureşti la Roma dimineaţa, de la Roma se întoarce la Bucureşti la amiază, urmând să zboare spre Barcelona şi retur. Dacă pe unul dintre tronsoane are loc o întârziere, aceasta poate decala programul pentru toate zborurile următoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: