Producătorul național de gaze Romgaz anunță că administratorii au aprobat joi o strategie prin care compania va face investiții de peste 2,5 miliarde de euro până în 2050 în decarbonizare și tranziția energetică.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În data de 22 octombrie 2025, Consiliul de Administrație al SNGN ROMGAZ SA a aprobat Strategia de Decarbonizare a companiei. „Această strategie a fost elaborată în contextul politicilor europene și naționale care au ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, impactul acestora asupra schimbărilor climatice și a eforturilor colective de atingere a țintelor prevăzute prin Acordul de la Paris”, anunță compania la Bursa de Valori București.

Proiectul a fost elaborat cu spijinul BERD și KPMG și a avut ca rezultat un document strategic care prezintă direcțiile și obiectivele pe care compania și le propune în decarbonizarea activității sale și a unei tranziții echilibrate spre energia verde.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Traiectoria pe care compania și-o propune pentru a se apropia substanțial de obiectivul zero emisii nete în anul 2050, așa cum rezultă din analizele și evaluările efectuate în cadrul proiectului, presupune o investiție totală, etapizată, de peste 2,5 miliarde Euro. eforturile companiei se vor concentra în primul rând pe reducerea emisiilor de carbon rezultate din activitățile sale de bază, respectiv explorarea și producția gazelor naturale, precum și pe proiecte verzi în domeniul producției de energie regenerabilă (solară și eoliană), al hidrogenului verde și biometanului, precum și în domeniul captării și stocării de CO2.

„Această traiectorie net zero pe care compania și-o propune este o direcție aspirațională, condiționată, cu repere care vor fi reevaluate periodic în funcție de progresul tehnologic, disponibilitatea surselor de finanțare și claritatea reglementărilor”, precizează compania.

Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, a declarat: „ROMGAZ se confruntă în prezent cu o provocare uriașă. Pe de-o parte, rolul de principal producător de gaze naturale al României atribuie companiei responsabilitatea garantării securității în aprovizionarea cu gaze naturale în condițiile în care toate scenariile analizate în ultima perioadă indică în mod clar faptul că dependența de această resursă la nivel european nu va scădea în ritmul preconizat inițial. Tocmai de aceea, ne-am angajat ferm în realizarea proiectului Neptun Deep, care va poziționa România pe un loc deosebit de important în ecuația energetică europeană, dar care pentru ROMGAZ presupune eforturi investiționale semnificative. Pe de altă parte, evident că trebuie să ne asumăm angajamentele privind decarbonizarea și alinierea la eforturile generale de atingere a țintelor agreate prin Acordul de la Paris, ceea ce presupune de asemenea investiții uriașe pentru implementarea unor tehnologii cheie în tranziția spre energia verde. Deci, practic, pe măsură ce sectorul energetic global trece printr-o transformare profundă pentru a răspunde crizei climatice, ROMGAZ se află într-un moment crucial, cu responsabilități majore, dar și oportunități semnificative. Tocmai de aceea, am recurs la elaborarea unei strategii de decarbonizare care, pe baza unor analize și evaluări aprofundate, să definească traiectoria pe care compania își propune s-o urmeze în materie de politică de decarbonizare. Această strategie va sta la baza studiilor și analizelor de detaliu pe care urmează să le facem în scopul definirii și implementării unor proiecte concrete fezabile sub aspect tehnic, economic și comercial”.

Directorul general adjunct, Aristotel Jude, a declarat: „Compania ROMGAZ rămâne angajată în implementarea politicilor Uniunii Europene și ale României în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a diminuării impactului asupra schimbărilor climatice. În acest context, compania a evaluat și analizat multiple scenarii și opțiuni pentru reducerea amprentei de carbon și pentru implementarea unor proiecte verzi, având ca obiectiv o apropiere substanțială de obiectivul zero emisii nete la nivelul anului 2050. A rezultat astfel strategia de decarbonizare care tocmai a fost aprobată de către Consiliul de Administrație. Această strategie cuprinde atât măsuri de reducere a emisiilor de carbon din activitatea de explorare și producție de gaze naturale, și mă refer aici, la electrificarea operațiunilor din acest sector, la modernizarea și îmbunătățirea integrității sondelor și, în general, la investiții în tehnologii de reducere a emisiilor de metan, cât și explorarea oportunităților de a investi în proiecte verzi. Traiectoria de decarbonizare pe care ne-o propunem prin această strategie prevede o investiție de peste 2,5 miliarde Euro până în 2050 și include integrarea energiei regenerabile (solar și eolian), producția de hidrogen verde și de biometan precum și investiții în captarea și stocarea CO2. Sigur că această strategie include un scenariu ambițios care implică în prezent un grad ridicat de incertitudine, în principal datorită maturității incipiente a tehnologiilor cheie pe care ne propunem să le explorăm. Drept urmare, subliniem faptul că direcțiile de acțiune incluse în strategia de decarbonizare necesită validare tehnică suplimentară, studii de fezabilitate economică și evaluări ale pregătirii infrastructurii pentru a confirma scalabilitatea și viabilitatea operațională și comercială”.