Romgaz contractează noi lucrări pentru foraje la Caragele, cel mai important zăcământ de gaze pe uscat al României

romgaz Sursa foto: romgaz.ro

Producătorul de gaze controlat de stat Romgaz a scos la licitație în SICAP un contract de 37 de milioane lei pentru foraje pregătitoare și probe de producție în două perimetre, Caragele și Noul Săsesc. Lotul Caragele este cel mai mare, ca valoare, în cuantum de 24 de milioane lei.

Ofertele se deschid în 29 mai, departajarea lor se face în funcție de preț și de componenta „Accidente de muncă”, anume că firma care aduce dovada că, în ultimii trei ani, nu a înregistrat vreun accident de muncă, primește punctaj suplimentar. Firmele participante la licitație trebuie să aibă o cifră de afaceri medie, în ultimii trei ani, de la cel puțin 10 milioane lei pentru lotul 1, Noul Săsesc, și cel puțin 20 de milioane lei pentru lotul 2, Caragele.

Caragele Deep este cel mai așteptat proiect de uscat al României din domeniul gazelor naturale. Aici Romgaz a descoperit cele mai mari rezerve de pe teritoriul național, estimate la circa 30 de miliarde de metri cubi, adică de trei ori consumul național anual al României. De aici se extrag deja gaze, însă cantitățile mari sunt la adâncime mare și nu au început încă să fie extrase. Într-un răspuns remis Economedia.ro anul trecut, Romgaz preciza, cu privire la dinamica proiectului „Caragele”:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Zăcământul comercial Caragele, jud. Buzău, se află deja în exploatare din anul 2009, proces cu caracter continuu de dezvoltare pe măsura identificării de noi acumulări de hidrocarburi. Acumulările de hidrocarburi din zăcământul Caragele sunt situate la diferite trepte de adâncime:

Cele situate la adâncimi cuprinse între 1500-3600m, care au fost introduse în exploatare treptat în timp, începând cu anul 2009 – momentul la care a început exploatarea comercială a zăcământului Caragele,

Cele situate cu adâncimi cuprinse între 3300-5075m, acumulări de adâncime mare (”Caragele Deep”), descoperite în anii 2015-2016 prin intermediul a 2 sonde de explorare. Exploatarea comercială a acumulărilor de hidrocarburi din Caragele Deep a început în anul 2019.

În zona de mare adâncime (Caragele Deep), lucrările de explorare–evaluare sunt încă în desfăşurare şi reprezintă o zonă cheie de investiții pentru Romgaz în scopul identificării de noi resurse de hidrocarburi și de dezvoltare.

Romgaz realizează toate formalitățile necesare și utile pentru lansarea procedurilor de achiziție lucrări în vederea săpării a minim 6 sonde de explorare în Caragele Deep până la sfârșitul anului 2024.

Până în prezent în cadrul proiectului Caragele s-au săpat un numar de 46 de sonde cu caracter de explorare din care 28 au înregistrat producţii de hidrocarburi”.

Producția realizată în anul 2021 din zăcământul Caragele a reprezentat 7,5% din producția totală de gaze naturale şi 84% din producţia totală de condensat înregistrată de Romgaz, fiind al doilea zăcământ, ca pondere a producţiei, dintre zăcămintele aflate în portofoliul Romgaz, a mai spus compania.

Romgaz produce puțin peste jumătate din tot gazul românesc. Celălalt mare producător este Petrom. Consumul anual național se ridică la circa 10 miliarde metri cubi, din care 85% vine din producția locală.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: