Rusia cere o sumă inimaginabilă de bani de la Google, una dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, după ce a refuzat să plătească amenzile care se acumulează pentru blocarea canalelor pro-ruseşti de pe YouTube, relatează CNN., transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Kremlinul a calculat că Google îi datorează o sumă de nepronunţat: un număr de 2 urmat de 40 de zerouri.

Sancţiunea practic de nepronunţat se ridică la 20 de „decilioane” de dolari – adică 20 miliarde de trilioane de trilioane de dolari. Această sumă eclipsează mărimea economiei mondiale.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

La 110 trilioane de dolari, conform cifrelor Fondului Monetar Internaţional, produsul intern brut mondial pare modest în comparaţie cu suma cerută de Moscova.

Alphabet, compania mamă a Google, are, între timp, o valoare de piaţă de aproximativ 2 trilioane de dolari.

Agenţia TASS a relatat săptămâna aceasta că un tribunal rus a ordonat anterior Google să restabilească acele canale YouTube blocate – dintre care câteva au fost blocate încă din 2022 – altfel riscând să se confrunte cu acuzaţii din ce în ce mai mari şi cu sancţiuni care se dublează în fiecare săptămână.

Întrebat, joi, despre proces în timpul unei convorbiri cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut că „nici măcar nu poate pronunţa corect această cifră”, dar a spus că suma exorbitantă este „plină de simbolism”.

Google „nu ar trebui să restricţioneze acţiunile radiodifuzorilor noştri pe platforma sa”, a adăugat el.

CNN a contactat Google pentru comentarii. În rezultatele trimestriale publicate săptămâna aceasta, compania a făcut referire la „probleme juridice în curs” legate de afacerile sale din Rusia. „Ne-au fost impuse sentinţe civile care includ penalităţi în legătură cu litigiile privind închiderea conturilor, inclusiv ale acelor părţi sancţionate”, a declarat Google. „Nu credem că aceste probleme juridice în curs vor avea un efect negativ semnificativ (asupra câştigurilor)”, a comentat compania.

În urma invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, Google şi-a redus operaţiunile în această ţară, dar nu s-a retras complet, spre deosebire de alte câteva companii americane din domeniul tehnologiei. Multe dintre serviciile sale, inclusiv Search şi YouTube, continuă să fie disponibile în ţară.

La câteva luni după invazie, filiala Google din Rusia şi-a declarat falimentul şi şi-a întrerupt majoritatea operaţiunilor comerciale după ce guvernul a preluat controlul asupra conturilor sale bancare.

De atunci, a blocat mai mult de 1.000 de canale YouTube, inclusiv canale de ştiri sponsorizate de stat, şi peste 5,5 milioane de videoclipuri. Săptămâna aceasta, ziarul rusesc de afaceri RBC a relatat că acţiunile în justiţie împotriva Google sunt intentate de 17 canale de televiziune ruseşti.