Rusia, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, se confruntă cu o penurie de combustibil pe piața internă

petrol 1 Sursa foto: Pixabay

Rusia, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, s-a confruntat cu o penurie de combustibil crucial pentru strângerea recoltei în unele regiune agricole din sudul ţării, iar situaţia s-ar putea înrăutăţi în lunile următoare, au declarat surse din piaţă pentru Reuters, transmite News.ro.

Comercianţii au spus că piaţa combustibililor a fost afectată de o combinaţie de diferiţi factori, inclusiv întreţinerea la rafinăriile de petrol, blocajele infrastructurii căilor ferate şi rubla mai slabă, care stimulează exporturile de combustibil.

Rusia a încercat să abordeze deficitul de motorină şi benzină în ultimele luni, considerând reducerea exporturilor drept ultima încercare de a preveni o criză gravă a combustibilului, care este o problemă sensibilă pentru Kremlin înaintea alegerilor prezidenţiale din martie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

O decizie guvernamentală de a reduce subvenţiile pentru rafinării ar înrăutăţi probabil disponibilitatea combustibilului în cel mai mare exportator de cereale din lume.

Depozitele regionale de produse petroliere din regiunile de sud ale Rusiei au fost nevoite să reducă sau chiar să suspende vânzările de combustibil, în timp ce staţiile de alimentare cu amănuntul au fost nevoite să limiteze volumele vânzărilor de combustibil către clienţi.

”Bezina Ai-92 nu este disponibilă pentru vânzări cu amănuntul în regiunea Krasnodar, Adigea şi Astrahan, nu există aproape nicio benzină şi motorină Ai-95”, a spus un comerciant din sudul Rusiei.

Un alt comerciant a spus că nu au avut loc vânzări de motorină la depozitele de petrol şi că nu există motorină pe pieţele de vânzare cu amănuntul pentru a doua săptămână consecutivă în toată regiunea Samara, situată în regiunea râului Volga.

Viceprim-ministrul rus Alexander Novak a declarat miercuri că nu există lipsuri de combustibil. Dar el a mai spus că guvernul lucrează la măsuri pentru a asigura o aprovizionare stabilă pe piaţa internă, inclusiv creşterea nivelului vânzărilor obligatorii la burse şi limitarea numărului de exportatori.

Comercianţii au afirmat că deficitul de pe piaţa cu amănuntul este urmat de o creştere bruscă a preţurilor cu ridicata.

Statul plafonează preţurile de vânzare cu amănuntul, ordonând vânzătorilor să majoreze preţurile la benzină şi motorină numai în conformitate cu inflaţia oficială.

Surse din industrie spun că situaţia nu se va îmbunătăţi mai devreme de octombrie, când multe rafinării de petrol îşi vor finaliza întreţinerea, în timp ce cererea sezonieră este de aşteptat să scadă.

Unii fermieri s-au plâns şi de deficitul de combustibil.

”Există lipsuri de combustibil… preţurile produselor petroliere au crescut între 10% şi 20%”, a declarat Andrei Neduzhko, directorul general al exploataţiei agricole Step, în comentarii scrise.

Compania sa operează în regiunile de sud ale Rusiei, Rostov, Krasnodar şi Stavropol. El a spus, însă, că nu există riscuri pentru campania de semănat de toamnă pentru exploataţia sa.

Preţurile angro la motorină au început să crească brusc în iulie. În ultimele două luni, preţurile motorinei la bursa de mărfuri au crescut în medie cu mai mult de un sfert, până la 67.000 de ruble (700 de dolari) pe tonă.

“Nu cumpărăm. Preţurile sunt nebuneşti”, a spus un proprietar al unui depozit de combustibil.

Ministerul Energiei a declarat săptămâna trecută că volumul producţiei de produse petroliere a Rusiei a satisfăcut pe deplin cererea actuală de combustibil, ţinând cont de redirecţionarea unor exporturi de benzină şi motorină către piaţa internă, precum şi de utilizarea stocurilor.

Ministerul Energiei a recomandat, de asemenea, la începutul acestei luni, companiilor petroliere să găsească modalităţi de a reduce creşterea preţurilor cu ridicata a combustibililor în regiunile agricole.

Într-un comunicat, a spus că unele probleme de aprovizionare au apărut din cauza congestionării mari a căilor ferate din sudul Rusiei în timpul sezonului turistic.

Căile Ferate Ruse au declarat că a avut discuţii cu producătorii de petrol şi că sunt gata să rezolve problemele. De asemenea, au mai spus în comentarii pentru Reuters că aprovizionarea cu combustibil către regiunile sudice prin intermediul căilor ferate nu depinde de o creştere a traficului de pasageri.

”Toate cererile de transport de combustibil pe rutele interne au prioritate… şi aproape 100% din toate produsele sunt livrate la timp”, se arată în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: