Se scumpește ciocolata. Cotaţiile futures la cacao au atins marţi un nivel fără precedent de peste 10.000 de dolari tona

cacao Sursă foto: Pexels

Cotaţiile futures la cacao au atins marţi un nivel fără precedent de peste 10.000 de dolari tona, prelungind un avans istoric, care a constat în dublarea preţurilor de la începutul anului şi a scumpit ciocolata, transmite Bloomberg, conform Agerpers.

Piaţa este agitată de recoltele slabe obţinute de principalii cultivatori de boabe de cacao din Vestul Africii, ceea ce pune lumea pe o direcţie în care se va confrunta cu al treilea deficit anual de aprovizionare. În acest context, se înmulţesc îngrijorările că sectorul nu va putea să îşi asigure suficiente boabe de cacao, ceea ce reprezintă o veste proastă pentru consumatori, dacă producătorii de ciocolată vor continua să transfere costurile pe seama lor sau să vândă batoane de ciocolată mai mici sau care conţin mai puţină ciocolată.

Marţi, la bursa de la New York, cotaţiile futures la cacao au crescut la un moment dat cu până la 4,5% până la 10.080 dolari pe tonă, un nivel care în urmă cu câteva luni părea de neimaginat.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Există riscul ca situaţia de aprovizionare cu boabe de cacao să se înrăutăţească. Normele care urmează să intre în vigoare în Uniunea Europeană, destinate să împiedice vânzarea în magazine a produselor rezultate de pe urma defrişării pădurilor, ar putea face şi mai dificilă aprovizionarea cu materie primă a celor mai mari producători de ciocolată.

Acum, atenţia pieţelor este îndreptată spre Africa de Vest, unde în perioada următoare urmează să fie culeasă cea mai mică din cele două recolte anuale de boabe de cacao. Organismul de reglementare din Coasta de Fildeş, cel mai mare producător mondial, se aşteaptă la o recoltă mai mică de boabe de cacao în acest sezon.

Alţi cultivatori de cacao, precum Brazilia şi Ecuador, încearcă să îşi majoreze producţia, dar durează mai mulţi ani până când arborii nou plantaţi încep să producă, ceea ce amână momentul în care livrările mondiale se vor îmbunătăţi.

Comentarii

  1. nu m-ar mira sa vedem cum dispar de pe rafturi tabletele de ciocolata, mai ales alea cu 80%+ cioco, ca deh sunt ca haurul de valoaroase acum 😀

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.