Industria auto din Germania, unul dintre cele mai mari sectoare ale economiei ţării, a pierdut aproximativ 51.500 de locuri de muncă în ultimele 12 luni, echivalentul a aproape 7% din forţa de muncă, arată o analiză a EY pe baza datelor biroului de statistică Destatis, transmite News.ro, care citează CNBC.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În total, economia germană a înregistrat 114.000 de concedieri în perioada iulie 2024 – iunie 2025, aproape jumătate provenind din sectorul auto.

„Niciun alt sector industrial nu a înregistrat o reducere atât de mare a numărului de angajaţi”, subliniază raportul.

Comparativ cu perioada anterioară pandemiei, industria auto germană are cu peste 112.000 de locuri de muncă mai puţin.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Potrivit EY, scăderile masive de profituri, supracapacităţile de producţie şi pieţele externe aflate în dificultate fac imposibilă evitarea restructurărilor.

Veniturile din sector au scăzut cu 1,6% în trimestrul al doilea din 2025, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce industria germană per ansamblu a suferit un declin de 2,1%. Volkswagen a raportat o scădere accentuată a profitului trimestrial şi a redus prognoza pentru întregul an.

Printre problemele cronice se numără competiţia acerbă din partea producătorilor chinezi, dificultăţile de adaptare la tranziţia spre vehicule electrice şi birocraţia internă. La acestea se adaugă incertitudinea provocată de politica comercială a administraţiei Trump, care a dus la o scădere de 8,6% a exporturilor auto germane către SUA în prima jumătate a anului.

Deşi noul acord comercial UE-SUA prevede tarife de 15% pentru automobile, aplicarea lor depinde de reducerea unor taxe industriale europene.

În paralel, economia Germaniei rămâne fragilă: după un avans de 0,3% în primul trimestru din 2025, PIB-ul a scăzut cu 0,3% în trimestrul al doilea, continuând declinul din 2023 şi 2024.

EY estimează că exporturile auto germane către SUA vor rămâne sub presiunea tarifelor, iar cele către China vor fi afectate de cererea în scădere, în timp ce restructurările la nivelul marilor companii industriale germane vor aduce noi pierderi de locuri de muncă.