Ședință de politică monetară la BNR. Analiștii estimează o majorare a dobânzii cheie

BNR, banca nationala, banca centrala Sursa foto: BCR

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României se întâlneşte marţi pentru şedinţa de politică monetară. Analiştii se aşteaptă la o nouă majorare a dobânzii cheie, transmite Agerpres.

Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România, a declarat la finalul lunii februarie că Banca Naţională a României (BNR) ar putea majora dobânda de politică monetară, în aprilie, cu 50 de puncte de bază, menţionând că o creştere a dobânzii cheie va avea efect mai puternic, dată fiind creditarea preponderent în lei.

“Pentru aprilie, cred că 50 de puncte de bază este proiecţia de creştere a ratei de dobândă de politică monetară de către Banca Centrală. Dacă ne uităm la ce tablou vom avea în aprilie, vom avea inflaţia undeva în două cifre şi dobânda extrem de jos, puternic, extrem de puternic real negativă. Prin urmare, probabil paşii vor fi mai hotărâţi de acum încolo ai Băncii Centrale în acest sens – şi vor fi cumva în linie cu ceea ce se întâmplă cu băncile centrale în Europa Centrală şi de Est”, a subliniat Adrian Codirlaşu, la evenimentul “România încotro? Inflaţia şi prognoze macroeconomice pentru 2022”, organizat de Oxygen Events.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În opinia sa, pe parcursul anului va conta ceea ce se va întâmpla cu inflaţia, însă nu sunt excluse majorări suplimentare ale dobânzii cheie.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în 9 februarie majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: