Șefa FMI îndeamnă Beijingul să-şi reechilibreze economia către consum

FMI Sursa foto: © Deanpictures - Dreamstime.com

Directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI) Kristalina Gheorghieva salută duminică contribuţia pe care Chinei urmează să o aibă la creşterea economică mondială în 2023 şi îndeamnă Beijingul să-şi reechilibreze economia către consum, relatează AFP, citat de News.ro.

FMI preconizează o creştere cu 5,2% a PIB-ului gigantului asiatic în acest an, o performanţă făcută posibilă de o normalizare treptată a activităţii în urma ridicării restricţiilor anticovid în decembrie, după manifestaţii fără precedent.

„Această revenire viguroasă înseamnă că China urmează să reprezinte aproximativ o treime din creşterea (economică) mondială în 2023, ceea ce va da o lovitură de bici binevenită economiei mondiale”, salută Kristalina Gheorghieva.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ea a făcut aceste declaraţii la un forum organizat la Beijing.

Kristalina Gheorghieva îndeamnă însă China ”să crească productivitatea şi să reechilibreze economia, îndepărtându-se de investiţii în favoarea unei creşteri axate mai mult pe consum”.

Această metodă este, în opinia sa, mai durabilă, mai puţin dependentă de îndatorare şi va contribui la abordarea provocărilor modificărilor climatice.

”Pentru a ajunge la acest lucru, sistemul protecţiei sociale va fi necesar să joace un rol central, prin creşterea prestaţiilor asigurărilor de sănătate şi  de şomaj, în vederea unei amortizări a şocurilor suferite de gospodării”, pledează ea.

Protecţia socială în China se află în creştere de mai multe decenii, odată cu îmbogăţirea ţării, însă nu se află la nivelul economiilor celor mai avansate.

Kristalina Gheorghieva îndeamnă totodată la ”reforme” în vederea unei ”uniformizări a regulilor jocului între sectorul privat şi întreprinderile publice”, acestea din urmă fiind în mod tradiţional privilegiate de către stat.

Aceste măsuri de reechilibrare ar putea conduce, în opinia sa, la o reducere a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) cu 15% în 30 de ani.

„Asta se va traduce în beneficii pentru întreaga lume: o scădere a emisiilor mondiale cu 4,5% în aceeaşi perioadă”, a declarat ea.

La fel ca alte ţări, China este vulnerabilă la fenomene meteorologice extreme, tot mai frecvente din cauza modificărilor climatice.

Gigantul asiatic a fost afectat anul trecut de o secetă gravă, care a redus producăia de energie hidroelectrică şi a antrenat întreruperi de electricitate.

„Majoritatea emisiilor de dioxid de carbon (CO2) ale Chinei sunt generate de sectoarele energiei şi industriei”, a subliniat Kristalina Gheorghieva.

„Trecerea la o creştere alimentată de consum va permite, astfel, o reducere a cererii de energie şi o atenuare a presiunilor în domeniul securităţii energetice”, subliniază directoarea FMI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.