Șeful Consiliului Concurenței: O să spunem în iunie care sunt recomandările OECD pe care le preluăm

Bogdan Chirițoiu Consiliul Concurentei 2 foto Facebook Foto: Bogdan Chirițoiu Consiliul Concurentei / Facebook

Pregătirea judecătorilor pe subiecte de concurenţă şi ”uşoare” modificări la legislaţie legat de concentrările sub prag sunt două dintre recomandările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pe care Consiliul Concurenţei le va prelua, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

“Avem OECD în iunie şi până atunci vrem să venim cu ceva modificări pe partea de legislaţie. Am primit avizul pe concurenţă, deci este încheiat procesul pentru noi, dar am avut o serie de recomandări şi acum în iunie o să spunem care sunt recomandările pe care le preluăm şi la care ne-am uitat şi nu le preluăm. La ce ne uităm? Ne uităm la cele legate de pragurile de concentrări. Vrem să avem posibilitatea legală să ne uităm şi la concentrările care sunt mai mici, sub prag, dar care ar putea totuşi să aibă nişte efecte negative. Pentru asta ne trebuie o modificare de lege”, a precizat Chiriţoiu.

De asemenea, Institutul Naţional al Magistraturii (INM) va începe un proces de pregătire a judecătorilor pe subiecte de concurenţă,

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

“Training pentru judecători – asta este în lucru cu INM. Va începe un training al judecătorilor pe subiecte de concurenţă şi acesta e făcut de INM, nu de noi direct, că ar fi anormal să facem noi, dar suntem implicaţi”, a adăugat acesta.

În urmă cu câteva zile, şeful autorităţii de concurenţă a afirmat că legislaţia legată de concentrările economice sub prag va fi modificată, pentru că este una dintre recomandările OECD.

“O să facem uşoare modificări la legislaţie, nu le văd dramatice, dar le vom face legat de concentrările astea sub prag, pentru că e una dintre recomandările OECD. Ţara e candidată la OECD şi din perspectiva asta, de a ne conforma recomandărilor OECD, planul acum este să venim cu ceva modificări în zona asta, să ne putem uita la concentrările sub prag. Real, câte vor fi în România nu ştiu. Nu mă aştept la aceste killer acquisitions şi Illumina/Grail. E foarte interesant de discutat, dar eu nu mă aştept în România să fie multe cazuri pe zona asta. Deci, o să facem modificările la lege ca să le avem făcute, dar, repet, impact puternic în economie nu mă aştept să avem pe zona asta”, a spus Chiriţoiu, la PRIA Competition Conference.

Potrivit Regulamentului privind concentrările economice, scopul controlului concentrărilor economice de către Consiliul Concurenţei este acela de a împiedica apariţia obstacolelor semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Prevederile regulamentului se aplică operaţiunilor de concentrare economică, atunci când cifra de afaceri cumulată a întreprinderilor implicate în operaţiune depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi când cel puţin două dintre întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro. Pragurile valorice pot fi modificate potrivit prevederilor legii.

Pe 6 februarie, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Concurenţei anunţa că o parte din recomandările OECD vor fi preluate în legislaţia internă de specialitate şi probabil că instituţia va veni cu o modificare de lege în primul semestru.

“Pe plan extern, ştiţi că încercăm să intrăm în OECD. Obiectivul Guvernului este să terminăm negocierile la sfârşitul acestui an. Noi, pe bază de concurenţă, stăm bine. Am fost acceptaţi sau ni s-a dat votul de către comitetul de concurenţă al OECD în iunie anul trecut şi cred că la vremea aia eram a treia instituţie care finalizase negocierile cu OECD-ul. Sunt o serie de recomandări pe care ni le-au făcut ei şi o să le raportăm în iunie acest an. Deci, până în iunie acest an o să ne hotărâm ce preluăm din recomandările lor. Probabil vom veni şi cu o modificare de lege acum, în primul semestru, ca să preluăm unele din recomandările OECD şi, în iunie, când are loc Comitetul de concurenţă al OECD, o să le prezentăm ce preluăm şi ce nu preluăm din recomandările lor”, a transmis Chiriţoiu.

El a susţinut că preluarea recomandărilor nu este obligatorie, însă o parte dintre acestea au sens şi vor fi adoptate în legislaţia noastră.

“Nu e condiţionalitate. Noi avem votul deja dat, deci chiar dacă spunem ‘nu vrem să preluăm nimic’, tot suntem ok, tot am primit votul, dar, repet, trebuie să venim să facem o prezentare şi unele din propunerile lor ni se pare că au sens. Deci, unele le vom prelua în legislaţia internă”, a subliniat acesta.

România a primit avizul formal în cadrul Comitetului pentru Concurenţă al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), după finalizarea procesului de evaluare în acest domeniu, a informat, în august 2024, Consiliul Concurenţei.

”Comitetul pentru Concurenţă a evaluat activitatea autorităţii desfăşurată în perioada 2018 – 2022 şi a confirmat voinţa şi capacitatea României de a implementa instrumentele juridice, politicile şi practicile Organizaţiei în domeniul concurenţei, aşa cum sunt stabilite în Foaia de parcurs pentru aderarea României la OCDE. Conducerea Consiliului Concurenţei a participat în iunie 2024 la discuţiile pe marginea raportului de evaluare, Comitetul pentru Concurenţă al OCDE exprimându-şi aprecierea pentru calitatea prezentării României şi disponibilitatea delegaţiei de a răspunde întrebărilor”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Raportul de evaluare cuprinde o serie de recomandări pe termen lung referitoare la numirea membrilor plenului Consiliului Concurenţei pe criterii de competenţă şi la stabilirea nivelului amenzilor în cadrul procedurii de recunoaştere a vinovăţiei, urmând ca peste un an autoritatea să prezinte stadiul implementării acestora.

Autoritatea română de concurenţă a obţinut în anul 2014 statutul de asociat al Comitetului pentru Concurenţă al OCDE, România fiind primul stat non-membru al OCDE care beneficiază de acest statut.

Aderarea la OCDE reprezintă o prioritate pentru România, al treilea mare obiectiv strategic, după aderarea la NATO şi UE. Din 2014, România are statutul de asociat în cadrul Comitetului pentru Concurenţă, după ce a fost observator încă din 2006, perioadă în care schimbul de bune practici a contribuit la protejarea şi promovarea concurenţei.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.