Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a declarat luni că, în condițiile în care  milioane de clienţi ai Euroins vor trebuie să schimbe polițele RCA, i se pare justificat ca pentru o perioadă limitată să existe o plafonare a preţurilor, întrucât această schimbare poate să creeze perturbări în piaţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

El a mai arătat că este convins că Guvernul va aproba această plafonare. Chirițoiu a făcut aceste declarații după ce a fost audiat în comisia economică din Senat în legătură cu falimentul Euroins.

”E un şoc puternic în piaţă. Sunt milioane de clienţi ai Euroins care în perioada următoare trebuie să schimbe poliţa, trebuie să meargă la altă companie. Evident că această schimbare poiate să creeze perturbări în piaţă. Şi atunci, într-o astfel de situaţie mi se pare justificat ca pentru o perioadă limitată să existe o plafonare a preţurilor. la ce nivel, care e mecanismul, că mergem pe preţul din martie 2022… astea sunt lucruri la care nu suntem noi în măsură să ne pronunţăm. Noi ne-am proonunţat pe oportunitatea plafornării, limitată. Exact preţul şi modul în care se plafonează o să fie stabilit de ASF. Sunt convins că Guvernul o să aprobe”, a spus Bogdan Chiriţoiu

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

El a arătat că se introduce plafonarea tocmai ca să nu avem o creştere, să nu avem o panică.

”În şase luni lumea se mai linişteşte. Câştigăm un respiro. Doi, avem şansa să facem o serie de modificări la lege ca să ne asigurăm că funcţionează bine mecanismul de asigurări RCA, că nu e inflaţionist”, a precizat Chiriţoiu .

Despre proiect privind plafonarea preţului la poliţele RCA, amânat în ultima şedinţă de Guvern, Bogdan Chiriţoiu a spus: ”De ce suntem noi mulţumiţi e că Guvernul şi ASF au acceptat că plafonarea nu trebuie făcută numai la rezoltatul final. Trebuie să mă uit şi la elementele care compun acea sumă”.