Directorul general de la grupul austriac OMV a declarat joi că taxa avută în vedere de Uniunea Europeană asupra profiturilor excepţionale realizate de companiile din energie ar putea avea un impact uriaş asupra OMV şi, de asemenea, a criticat faptul că propunerea are la bază profiturile din ultimii trei ani, care nu au fost ani normali, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Comisia Europeană a propus miercuri o contribuţie de solidaritate temporară din profiturile excedentare generate de activităţile din sectoarele petrolier, al gazelor naturale şi al rafinăriilor care nu sunt acoperite de plafonul veniturilor inframarginale. Potrivit propunerii Executivului comunitar, companiile din energie vor plăti o contribuţie de solidaritate de 33% din profiturile pentru anul curent care sunt peste o creştere de 20% faţă de profiturile medii din ultimii trei ani.
„Vom urmări cu atenţie acest lucru deoarece poate avea un impact masiv”, a spus joi Alfred Stern la o întâlnire cu jurnaliştii, adăugând că detaliile propunerii nu au fost încă publicate astfel că este dificil de estimat care va fi impactul exact.
Potrivit lui Alfred Stern nu are sens să fie utilizaţi ca bază de calcul ultimii trei ani, deoarece perioada din 2019 şi până în 2021 a fost marcată de pandemia de coronavirus, iar preţul petrolului a fost la un anumit moment mai mic de 25 de dolari per baril în timp ce preţul gazelor naturale a coborât până sub 10 euro pentru un Megawatt oră.
„În această perioadă, au fost multe companii de petrol şi gaze care au întâmpinat dificultăţi semnificative”, a adăugat CEO-ul de la OMV.
La mijlocul acestui an, OMV AG a raportat un profit operaţional de 5,558 miliarde de euro în primele şase luni ale anului, în creştere cu 156% comparativ cu perioada similară a anului trecut, graţie majorării preţurilor la petrol şi gaze naturale. De asemenea, cifra de afaceri semestrială a grupului OMV a crescut şi ea cu 124%, până la 30,621 miliarde de euro. În ceea ce priveşte rezultatele pe trimestrul al doilea, profitul operaţional a atins un nivel record de 2,937 miliarde de euro, mai mult decât dublu faţă de 1,299 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, în timp ce vânzările s-au dublat şi ele până la 14,79 miliarde de euro.
Grupul OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.