Economia germană a înregistrat o creștere peste estimări în primul trimestru din 2025, datorită evoluțiilor bune din martie ale exporturilor, arată datele revizuite și publicate vineri, transmit DPA și Reuters, preluat de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat al Oficiului federal de statistică (Destatis), Produsul Intern Brut al celei mai mari economii europene a crescut cu 0,4% în primele trei luni din acest an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, în timp ce datele preliminare indicaseră un avans de 0,2%.
Economia germană s-a contractat cu 0,2% în trimestrul patru din 2024, ceea ce a declanșat temeri referitoare la intrarea în recesiune a motorului economic european. Definiția tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut.
Ruth Brand, președintele Destatis, a atras atenția asupra „evoluțiilor economice surprinzător de bune din martie”, ca fiind motorul cheie al cifrelor revizuite.
Producția industrială și exporturile, în special cele de automobile și de produse farmaceutice, au avut o evoluție peste așteptări în martie, companiile încercând să atenueze impactul taxelor vamale americane, a explicat șeful Destatis.
Situația economică actuală
De asemenea, consumul gospodăriilor a crescut cu 0,5% în primul trimestru din 2025, un ritm mai solid decât în trimestrele precedente. În contrast, cheltuielile guvernamentale au scăzut cu 0,3%.
Și excedentul comercial al Germaniei pe relația cu SUA s-a situat, în primul trimestru, la aproape 18 miliarde de euro (20,3 miliarde de dolari), pe fondul negocierilor în derulare privind planificatele taxe vamale americane asupra mărfurilor din Uniunea Europeană (UE).
Conform datelor publicate marți de Destatis, exporturile Germaniei către SUA – inclusiv vehicule, componente auto și echipamente – s-au ridicat la valoarea de 41,2 miliarde de euro în primele trei luni din acest an, în timp ce importurile din Statele Unite, cum ar fi țițeiul, gazele naturale și boabele de soia, au totalizat 23,5 miliarde de euro.
Germania este mai expusă la tarife decât multe state comparabile din UE, din cauza importanței sectorului manufacturier și a dependenței sale de vânzările peste hotare. Parlamentarii germani au reacționat la nevoia de a stimula economia printr-un fond, în valoare de mai multe sute de miliarde de euro, destinat investițiilor în noi infrastructuri, precum și investițiilor în apărare.
În ultimii doi ani, Germania este singura țară G7 care nu a înregistrat o creștere a PIB-ului, iar taxele anunțate de către președintele SUA, Donald Trump, vor da o lovitură serioasă economiei țării, vor amâna o revenire și, posibil, vor arunca în al treilea an de recesiune cea mai mare economie a Europei.