Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu amendamente, prin reexaminarea solicitată de preşedintele Klaus Iohannis, legea care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a CCIR, pentru realizarea, în maximum 40 de ani, de proiecte de dezvoltare urbană durabilă, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Au fost înregistrate 81 de voturi “pentru”, 38 “contra” şi 2 abţineri.

Senatorii USR au votat împotriva adoptării acestei legi, actul normativ fiind susţinut de PNL, PSD şi UDMR. Senatorii AUR, deşi nu s-au pronunţat în timpul dezbaterilor în plen, au votat împotrivă.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Pe 31 martie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a actului normativ, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate.

Actul normativ modifică şi completează Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, fiind vizată pentru transfer o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.

Potrivit unui amendament adoptat în Comisiile economică şi juridică ale Senatului şi însuşite de plen, legea a fost completată în sensul în care terenurile menţionate se transmit cu titlu gratuit în proprietatea CCIR în scopul “desfăşurării exclusiv a activităţii specifice cu caracter de continuitate şi al realizării, în termen de maximum 40 de ani de la data dobândirii dreptului de proprietate, de proiecte de dezvoltare urbană durabilă pe terenurile respective, menite să susţină mediul de afaceri”.

mendamentul este justificat, în raportul comisiilor de specialitate, prin faptul că reprezintă “un remediu legislativ” şi o “garanţie suplimentară cerută pentru transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor”.

Alt amendament adoptat prevede că “Guvernul României, la iniţiativa Secretariatului General al Guvernului, verifică îndeplinirea condiţiilor legale şi adoptă hotărârea prin care se transmite cu titlu gratuit dreptul de proprietate asupra terenurilor”.

Terenurile menţionate nu pot fi “vândute, donate, aduse ca aport la capitalul social al unei societăţi comerciale sau date în plată pentru stingerea unor obligaţii şi nu pot fi ipotecate timp de 49 de ani de la data dobândirii, iar destinaţia terenurilor nu poate fi schimbată în acelaşi termen, sub sancţiunea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare, de ipotecare sau de schimbare a destinaţiei terenurilor”.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România 335/2007 va fi reexaminată şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.