Sindicatul Naţional Loteria Română, reprezentativ la nivelul companiei cu aproape 80% dintre angajaţi în rândurile sale, respinge reducerea prin lege a drepturilor angajaţilor companiei şi va uza de toate pârghiile legale, inclusiv greva generală, pentru a le apăra, informează Cartel Alfa, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi şi al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menţionăm că majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional”, se precizează în comunicatul confederaţiei, la care este afiliat sindicatul din Loteria Română.

Potrivit sursei citate, de la apariţia legii 296/2023 sindicatul a făcut nenumărate demersuri către conducerea companiei, către Ministerul Economiei – for tutelar, Ministerul Finanţelor şi chiar către premierul Marcel Ciolacu, fără a primi, însă, un răspuns concret. Ministrul Economisi, Radu Oprea, a comunicat sindicaliştilor, prin adresa 1798/16.02.2024, că “prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre în vigoare la 1 aprilie 2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaţilor cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Această situaţie este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informaţiile obţinute neoficial, deşi, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obţină în mod oficial, compania având obligaţia consultării şi informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă şi a valorii voucherelor de vacanţă. În aceste condiţii, în lipsa unor măsuri imediate şi concrete de modificare, Sindicatul Naţional Loteria Română apelează la toate formele de protest legale pentru apărarea drepturilor membrilor noştri, mergând până la greva generală”, se mai arată în documentul citat.