Sindalimenta protestează la Ministerul Agriculturii și ameninţă cu declanşarea grevei generale în sectorul industriei alimentare

supermarket, magazin, mâncare, alimente

Sindalimenta organizează azi un miting de protest în faţa sediului Ministerului Agriculturii şi ameninţă cu declanşarea grevei generale în sectorul industriei alimentare, dacă revendicările nu sunt rezolvate, transmite Agerpres. Sindicatul reclamă că 10.000 de angajați rămân în afara legii care stabilește salariul minim garantat de 3000 de lei brut în industrie.

“Conducerea federaţiei a luat această decizie pentru că Guvernul ignoră solicitarea noastră de a repara marea nedreptate făcută la adoptarea proiectului de lege privind stabilirea unui salariu minim garantat de 3.000 de lei brut în industria alimentară şi agricultură”, se arată într-un comunicat al sindicatelor.

Potrivit acestora, în forma sa actuală, viitoarea lege face o mare nedreptate angajaţilor din sectoarele ape minerale şi îmbutelierea altor ape, băuturi carbogazoase, sucuri din fructe şi legume, bere, precum şi angajaţilor din domeniul pisciculturii, deoarece aceştia nu vor beneficia de prevederile ei.

Sindicaliștii spun că ar fi vorba despre circa 10.000 de angajaţi care s-au trezit că, deşi activează în sectorul industrie alimentară, băuturi şi tutun, au fost excluşi de la prevederile viitoarei legi care aşteaptă de ceva timp să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Problema este generată de faptul că sectorul Industria Alimentară a Băuturilor şi Tutunului are activitatea împărţită în două coduri CAEN: 10 şi 11.

În codul CAEN 10, referitor la industria alimentară, figurează prelucrarea mâncării, a produselor lactate, a uleiului, a produselor de brutărie, prelucrarea şi conservarea cărnii, a peştelui, crustaceelor şi moluştelor, precum şi fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor.

Proiectul de lege adoptat luna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, precizează că se vor mări salariile din industria alimentară, numai angajaţilor din domeniile incluse în codul CAEN 10.

La codul CAEN 11 figurează, printre altele, producerea sucurilor din fructe şi legume, băuturi carbogazoase, producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate (cod CAEN 1107) şi a berii (cod CAEN 1105).

Cum proiectul nu face referire la aceste activităţi, angajaţii din respectivele sectoare, deşi sunt asimilaţi industriei alimentare, nu pot beneficia de creşterea salariului, transmite Sindalimenta. De la prevederile viitoarei legi au fost excluşi şi angajaţii din domeniul pisciculturii.

“O altă problemă rezultă din lipsa de claritate a momentului aplicării prevederilor legii, deoarece are date care se bat cap în cap. Dacă la art. 3 se precizează că ea îşi va produce efectele începând cu data de 1 iunie 2022, ceva mai jos citim că va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Lipsa de profesionalism cu care a fost adoptat acest proiect de lege demonstrează, dacă mai era nevoie, cam care este respectul pe care îl acordă parlamentarii salariaţiilor din România”, se mai arată într-un comunicat al asociației.

“Toate apelurile făcute de Sindalimenta către Ministerul Agriculturii şi către Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor pentru îndreptarea acestei mari gafe au fost cu desăvârşire ignorate, deşi drepturile salariale a 10.000 de angajaţi sunt călcate în picioare de reprezentanţii statului român”, precizează sursa citată.

“În aceste condiţii, singura formă de protest pe care o mai avem la îndemână pentru a atrage atenţia guvernanţilor că nu-şi pot bate joc de 10.000 de angajaţi este organizarea unui miting de protest în faţa Ministerului Agriculturii. Atragem atenţia că în situaţia nesoluţionării acestor probleme, vom apela la organizaţiile europene şi internaţionale la care federaţia este afiliată, ne vom adresa Curţii Constituţionale a României pentru discriminarea făcută în acelaşi sector de activitate şi, nu în ultimul rând, vom declanşa procedura de grevă generală în industria alimentară”, susţin reprezentanţii sectorului

sursa foto: Pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *