Sondaj: 37.000 de joburi cu salariul afișat au fost postate de la începutul anului și până acum pe eJobs

joburi, loc de munca, recrutare

De la începutul anului și până acum, dintr-un total de peste 110.000 de joburi noi, postate pe eJobs.ro, 37.000 de joburi aveau și salariul menționat în anunțul de angajare, potrivit unui sondaj al platformei de joburi. 83% dintre acestea au fost postate de angajatorii din România, 13,2% de cei din afara țării, iar 3,9% aparțin joburilor remote.

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligați să publice salariile pentru toate pozițiile pe care le scot în piață pentru angajare. Astfel, până la mijlocul anului 2026, toate grilele salariale ar trebui să fie publice. În plus, angajații vor avea posibilitatea să obțină informații despre veniturile colegilor lor.

„La nivel european, măsura are ca scop principal reducerea discrepanțelor salariale dintre femei și bărbați. România nu este o țară în care aceste discrepanțe să se resimtă foarte pronunțat, însă avem, pe de altă parte o lipsă de încredere a candidaților în transparența companiilor atunci când deschid un proces de recrutare și, de multe ori, consideră că nepublicarea salariului în anunțul de angajare vine din dorința angajatorilor de a trage în jos piața salariilor. Tocmai de aceea, atunci când văd joburi care au salariul afișat, sunt mai tentați să aplice decât în cazul anunțurilor care nu au nicio specificație concretă despre grila salarială”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În momentul de față, aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro au salariul afișat. Numărul reprezintă aproximativ 30% din totalul de joburi disponibile. Până acum, domeniile care au manifestat cea mai mare deschidere din acest punct de vedere au fost retail, servicii, turism, transport / logistică, industria alimentară și construcții. Mai exact, domeniile care nu doar că au cele mai mari volume de angajări, dar care se și confruntă cu o rată ridicată a fluctuației de personal, astfel încât nevoia de a găsi candidați care să ocupe pozițiile rămase vacante este imediată.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete la nivel național variază între 3.700 și 5.000 de lei, astfel: angajații din turism câștigă în medie, 3.700 de lei pe lună, cei industria alimentară 3.800 de lei, în timp ce în retail media netă la nivel național este de 4.000 de lei. 4.300 de lei este salariul mediu net pentru angajații din servicii, 4.400 pentru cei din transport / logistică, 4.000 pentru transport / distribuție și 5.000 de lei pentru construcții.

„Dincolo de faptul că va trebui să se alinieze la o măsură obligatorie, companiile înțeleg că o astfel de măsură va avea o serie de efecte pozitive, de la reducerea timpului necesar închiderii unei poziții – pentru că, știind salariul, candidații vor aplica mult mai țintit -, până la crearea unui avantaj competitiv pentru cei care oferă salarii peste media pieței. Datele noastre arată că anunțurile cu salariul afișat generează cu 40% mai multe aplicări decât celelalte, asta pentru că reușesc să câștige încrederea candidaților, care își doresc să lucreze pentru o companie pe care o asociază cu ideea de transparență.  Este, spre exemplu, o practică tot mai des întâlnită în rândul angajatorilor din străinătate care, astfel, pot atrage mai ușor candidații români, în condițiile în care, în ultimii ani, a scăzut disponibilitatea acestora pentru relocare în afara țării”, detaliază Ana Călugăru.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: