Sursa foto: Confused.com
Aproape 40% dintre companii nu sunt pregătite pentru aplicarea e-factura din 2024 iar aproape o treime nu au analizat impactul acestei cerinţe, potrivit unui sondaj realizat de o companie de consultanţă, scrie Agerpres.
Facturarea electronică va fi obligatorie, începând cu 1 ianuarie 2024, pentru toate tranzacţiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României, măsura fiind aplicabilă până la 31 decembrie 2026, a anunţat vineri Ministerul Finanţelor.
În context, conform celui mai recent sondaj derulat de EY pe parcursul lunii iulie 2023, majoritatea companiilor participante (78%) ştiu despre intenţia autorităţilor fiscale ca e-factura să devină aplicabilă cu caracter generalizat.
Pe de altă parte, însă, 39% au răspuns că nu sunt pregătite, 23% au declarat că sunt pregătite în proporţie de 50% iar 9% că sunt pregătite în proporţie de 30%. “Surprinzător sau nu, aproape o treime dintre cei intervievaţi au spus că nu au analizat impactul acestei cerinţe”, precizează sursa citată.
În privinţa înţelegerii cerinţelor de raportare pentru e-factura, în situaţiile în care procesul de analiză a fost iniţiat, nivelul de înţelegere a cerinţelor este relativ redus.
Astfel, în perioada imediat următoare, facturarea electronică ar trebui să devină o prioritate pe agenda companiilor din România, pentru a preveni eventuale contravenţii, consecinţe fiscale sau chiar blocaje din punct de vedere comercial, comentează Georgiana Iancu, partener, liderul Departamentului Impozite indirecte, şi Georgiana Constantin, senior manager, Impozite indirecte EY România.
“Experienţa practică ne arată că îndeplinirea tuturor paşilor pentru un proces de emitere şi transmitere e-factura operaţional, corect implementat din perspectiva cerinţelor fiscale, poate dura cel puţin şase luni, ignorând orice limitări legate de resursele umane tehnice sau financiare necesare unei astfel de implementări. În măsura în care, încă de la bun început, România va implementa e-factura ca singură modalitate de transmitere a facturilor către clienţi (în linie cu autorizarea obţinută din partea UE), şi nu doar ca o raportare în timp cvasi-real a datelor din facturi către autorităţile fiscale (aşa cum se întâmplă în prezent pentru bunurile cu risc fiscal ridicat), în mod cert presiunea pentru companii va fi şi mai mare. Aceasta întrucât vor trebui prioritizate, în egală măsură, şi cerinţele de ordin comercial, operaţional, procesele de postare a facturilor emise şi primite în sistemele financiar contabile, impactul asupra fluxurilor de numerar, toate acestea necesitând bineînţeles resurse suplimentare şi un calendar de implementare mai extins. În oricare din ipoteze, în perioada imediat următoare, facturarea electronică ar trebui să devină o prioritate pe agenda companiilor din România, pentru a preveni eventuale contravenţii, consecinţe fiscale sau chiar blocaje din punct de vedere comercial”, subliniază reprezentanţii companiei de consultanţă.
În următoarele 30 de zile, prin ordin al preşedintelui ANAF ar trebui să se stabilească categoriile de contribuabili vizate şi data de la care intervine această obligaţie. Aşadar, până cel mai târziu pe data de 25 august 2023, ar trebui să se decidă termenul pentru adoptarea facturării electronice.
Implementarea e-factura se dovedeşte a fi un proces foarte complex, pornind de la momentul la care o societate stabileşte care sunt elementele ce ar trebui incluse în e-factura (peste 200 de elemente ce ar trebui analizate) până la momentul implementării unor soluţii adecvate.
Companiile ar trebui să se asigure că soluţia tehnică aleasă le va permite atât gestionarea facturilor emise, cât şi a facturilor primite, gestionarea unui volum suficient de date, dar şi funcţionalităţi precum primirea sau transmiterea de mesaje prin spaţiul privat virtual – SPV către parteneri pentru facturile primite şi emise sau verificarea condiţiilor de validare tehnică a fişierului XML.
“Se desprind de asemenea, două direcţii în ceea ce priveşte implementarea facturării electronice obligatorii în România. Situaţia în care, cel puţin într-o prima fază, facturarea electronică să fie tratată doar ca o raportare a datelor din facturi în timp cvasi-real, menţinându-se obligaţia transmiterii facturilor şi în formatul clasic, agreat de partenerii comerciali. Această situaţie ar fi, mai degrabă, o simplificare acordată temporar companiilor, întrucât derogarea primită de România vizează în mod cert situaţia în care e-factura devine exemplarul original al facturii, aceasta find aplicabilă chiar şi în lipsa unei acceptări din partea destinatarului. Dacă modul în care România va implementa e-factura generalizată va conduce către e-factura ca fiind singurul exemplar original, consecinţele unei implementări tardive sau deficitare a procesului de facturare electronică pot fi multiple. Concret, laolaltă cu implicaţiile fiscale legate de deducerea TVA, ar trebui avute în vedere consecinţele de natură comercială generate de întârzieri în procesul de facturare şi chiar impactul asupra fluxurilor de numerar sau supply-chain”, au remarcat consultanţii.