Sondaj printre companiile germane din România: Situația firmelor este stabilă, dar perspectivele sunt negative. Cel mai mare risc îl reprezintă în continuare prețul la energie, urmat de prețul materiilor prime și lipsa de personal calificat

Sondaj grafic crestere calcule

Companiile germane din România declară că situația lor economică este bună sau satisfăcătoare, deși  cele mai multe dintre ele văd înrăutățindu-se contextul internațional în următoarele 12 luni, potrivit sondajului realizat în luna octombrie 2022 de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).

Chestionarul are în vedere atât evaluarea situației conjuncturale, cât și și situația companiilor și oferă și o privire de ansamblu asupra principalilor factori de risc economic din perspectiva companiilor, în general. Astfel, doar 3,3% dintre companiile intervievate se așteaptă la o îmbunătățire a contextului local în următoarele 12 luni (2021: 20%), în timp ce aproape 27% cred că aceasta va rămâne la fel. Majoritatea (70%) consideră că factorii conjuncturali se vor înrăutăți (2021: 30%).

În ce privește evoluția activității, cele mai multe companii (46,7%) se așteaptă ca aceasta să rămână neschimbată, în timp ce 37%, cred că se va deteriora în următorul an (2021: 10%). Există și un procent de optimiști, dar mai mic decât cel din 2021: aproximativ 17% (2021: 42%) se așteaptă sa-și dezvolte activitatea la nivel local.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Volumul investițiilor va rămâne neschimbat pentru 33% dintre companiile chestionate, tot 33% (2021: 18%) spun că vor investi mai puțin. Aproximativ 17% dintre companii nu intenționează să facă nicio investiție în 2023, iar 16,7% vor sa-și sporească investițiile pe plan local (2021: 36%). Îmbucurător este faptul că numărul de angajați rămâne constant, companiile neavând intenția de a renunța la personal. Astfel, peste 63% dintre companii intenționează să mențină numărul de angajați (2021: 42%), în timp ce peste 30% se așteaptă chiar să îl crească (2021: 40,8%).

Cel mai mare risc pentru companii îl reprezintă în continuare prețul la energie, urmat de prețul materiilor prime și lipsa de personal calificat.

„Cred că situația actuală a prețurilor mari la energie ne va însoți pentru o perioadă mai lungă de timp și de aceea este nevoie mai mult ca niciodată de o cooperare strânsă între sectorul public și cel privat, dar și între țările și UE pentru a găsi cele mai bune soluții pe termen lung pentru populația din România și pentru mediul economic. Este obiectivul nostru, al tuturor, ca România, Germania, întreaga Uniune Europeană să rămână un amplasament investițional competitiv, prosper și, în același timp, sustenabil și, prin urmare, rezilient”, este de părere Sebastian Metz, director general, AHK Romania.

Alte riscuri identificate pentru următorul an sunt pentru 60% dintre respondenți întreruperile din lanțurilor de aprovizionare (logistica, lipsa produselor intermediare), cererea de materii prime și costurile cu forța de muncă (53,3%). În toamna anului trecut printre cei mai importanți factori de risc se numărau de asemenea prețurile la energie, costurile legate de forța de muncă, dar și lipsa acesteia, precum și prețul materiilor prime.

Rezultatele sondajului World Business Outlook, realizat la nivel global, în rândul a peste 3.100 de companii germane active în străinătate, arată că economia globală se confruntă cu o iarnă grea din perspectiva companiilor germane active la nivel internațional. Principalele motive sunt consecințele economice ale războiului împotriva Ucrainei și politica de „zero-Covid” a Chinei. Cele mai mari riscuri în evoluția activității companiilor germane din întreaga lume sunt legate de întreruperi ale lanțului de aprovizionare (42%), prețurile ridicate ale materiilor prime (42%) și ale energiei (41%). „Reluarea comenzilor întârziate în industrie, a furnizării de servicii după încetarea restricțiilor legate de pandemie și relaxarea locală a unor lanțuri de aprovizionare nu ar trebui să ascundă faptul că tensiunile economiei globale se simt și în rândul companiilor germane din străinătate”, spune șeful departamentului de comerț exterior al Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie din Germania (DIHK), Volker Treier.

În special în Europa, așteptările companiilor s-au alterat în mod vizibil și sunt pesimiste în raport cu cele ale companiilor din Africa, Orientul Apropiat și Mijlociu,  America de Sud și Centrală și America de Nord, precum și în regiunea Asia-Pacific (cu excepția Chinei).

Chestionarul „AHK World Business Outlook”, coordonat de Uniunea Camerelor Comerț și Industrie din Germania (DIHK), a avut loc în perioada 4 – 23 octombrie 2022. Din România au participat 30 de companii, mai mult de jumătate dintre acestea fiind active în industrie și construcții (63,3%), 10% în servicii, 16,7% din companii provin din comerț, restul de 10% din alte branșe.

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: