Statul plătește 170 milioane lei pentru construcția unei baze de relaxare și tratament a SRI pe malul Lacului Snagov

servicii Sursa Foto: Facebook/ SRI
Compania Națională de Investiții, subordonată Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a scos la licitație în SICAP un contract de 170 de milioane lei pentru construcția, în 30 de luni, a unui centru multirol pentru Serviciul Român de Informații pe malul lacului Snagov. Mai precis, localizarea va fi în Izvorani, comuna Ciolpani, lângă București, pe malul lacului. Contractul presupune șase luni de proiectare și 24 de luni de execuție a lucrărilor. Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și prin cel al Serviciului Român de Informații.

Centrul de la Izvorani va servi ca un obiectiv strategic de instruire a personalului pentru anumite tipuri de misiuni, dar și pentru întâlniri cu diverși oficiali străini. Nu în ultimul rând, centrul de la Izvorani va servi și pentru relaxarea angajaților SRI. Corpul de garnizoană va avea două subsoluri, parter și trei etaje. La etajele 1 și 2 vor fi amenajate câte 26 de camere duble, iar la etajul trei două apartamente și două camere duble de serviciu. Pentru accesul la etajele inferioare vor fi instalate două lifturi transparente, cu vedere panoramică.

Un alt corp de clădire este destinat centrului de conferințe, în care se va amenaja o sală cu o capacitate de 250 de persoane.

Bazin de înot, baie turcească, tratament termic finlandez

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Va exista și un Corp IV, pentru „refacerea capacității de muncă”, pe două niveluri la subsol și cu parter, cu o suprafață desfășurată de 3.582 m² unde agenții au parte de un bazin ultramodern unde să înoate, beneficiind și de un sistem Virtual Trainer, care să monitorizeze performanța înotătorului în timpul antrenamentului. Pe lângă bazinul de înot va fi amenajat și un bazin destinat recuperării medicale. Aici vor mai exista două saune și o baie turcească, precum și alte zone, astfel: „Centru de recuperare și refacere, care cuprinde o amenajare peisajeră, zonă de recuperare prin tratament termic finlandeză 12 persoane, zonă de recuperare prin tratament termic turcească 12 persoane, zonă de recuperare prin tratament termic finlandeză 5 persoane, dușuri răcire, bazin răcire, găleată rece, zone pentru refacerea capacitații de munca 10 persoane, zone pentru refacerea capacitații de munca 6 persoane, vestiare, încăperi pentru refacerea capacitații de munca, grupuri sanitare, cabinet de prim ajutor, sală de forță”.

În total, complexul va avea opt corpuri de clădire, cu o suprafață desfășurată de 28.791 mp.

SRI are o alocare proprie de la buget pentru 2024 de 5,5 miliarde lei, în creștere cu 25% față de 2023, pe fondul amenințărilor sporite la adresa securității naționale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: