Studiu BCE: Băncile din zona euro au înăsprit şi mai mult standardele de creditare în trimestrul trei al anului

ocean credit Sursa foto: Ocean Credit

Băncile din zona euro au înăsprit şi mai mult standardele de creditare în trimestrul trei din 2023, în urma majorării dobânzilor şi a înrăutăţirii perspectivelor economice, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmit Bloomberg şi Reuters, conform Agerpres.

Deşi ritmul s-a moderat uşor, creditorii au continuat înăsprirea orientărilor interne şi criteriile de aprobare pentru împrumuturile acordate firmelor. Standarde mai stricte au fost de asemenea impuse pentru creditele ipotecare şi alte credite de consum, conform datelor BCE.

Creditarea companiilor din zona euro a crescut în ritm anual cu 2,2% în iulie, după un avans de 3% luna precedentă. De asemenea, creditele acordate gospodăriilor au crescut cu doar 1,3% în iulie, după o expansiune de 1,7% luna precedentă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Percepţia de risc mai ridicată legată de perspectivele economice şi situaţia specifică a celui care face împrumutul, toleranţa mai scăzută la risc şi nivelul mai redus al lichidităţilor băncilor au contribuit la această înăsprire”, consideră BCE.

Sondajul trimestrial, care a început în 2003, dă o idee analiştilor despre modul în care înăsprirea fără precedent a politicii monetare de către BCE a afectat creditarea – un canal cheie prin care oficialii caută să readucă inflaţia la ţinta de 2%, fără a afecta economia.

Deşi oficialii BCE au indicat că săptămâna aceasta vor lua o pauză, după zece majorări ale dobânzilor, ei au avertizat că un efect semnificativ al acestor acţiuni încă urmează să apară în economie, pe măsură ce se resimt efectele politicii monetare.

Impactul asupra sectorului bancar este semnificativ.

Cererea de credite în rândul firmelor şi gospodăriilor continuă să scadă “semnificativ”, depăşind chiar previziunile BCE.

“În trimestrul patru din 2023, băncile din zona euro se aşteaptă la o nouă, deşi mai moderată, înăsprire a standardelor de creditare în cazul împrumuturilor către firme, şi menţinerea standardelor de creditare în cazul împrumuturilor pentru achiziţia de locuinţe. Pentru creditele de consum, băncile se aşteaptă la o înăsprire suplimentară”, previzionează BCE.

De asemenea, băncile se aşteaptă la o nouă scădere a cererii pentru toate tipurile de împrumuturi, în ultimele trei luni din 2023.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a decis o nouă majorare a dobânzii de referinţă, cea de-a zecea majorare consecutivă, care a urcat costul creditului la cel mai ridicat nivel din istoria instituţiei, dar a semnalat că a ajuns probabil la sfârşitul ciclului său de înăsprire a politicii monetare.

“Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4,00% începând cu data de 20 septembrie 2023”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii Consiliului guvernatorilor BCE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: