Studiu BCE: Majorarea cererii din partea consumatorilor în zona euro joacă un rol în creştere în inflaţia excesivă

Inflatie

Majorarea cererii din partea consumatorilor în zona euro joacă un rol în creştere în inflaţia excesivă, se arată într-un studiu publicat vineri de Banca Centrală Europeană (BCE), sugerând că în viitor presiunile preţurilor ar putea deveni mai accentuate, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în septembrie – 10% – cu mult peste ţinta BCE, de 2%, ceea ce menţine presiunile asupra instituţiei cu sediul la Frankfurt să opteze pentru o nouă majorare semnificativă a costului creditului în octombrie, apreciază analiştii.

Iniţial, inflaţia a crescut ca urmare a majorării preţurilor energiei, evoluţii care nu pot fi afectate de deciziile de politică monetară, dar rolul acestui şoc legat de aprovizionare acum se atenuează. “În ultimele luni, factorii pe partea cererii şi ofertei au jucat în mare parte roluri similare în inflaţia de bază. Recent, contribuţiile la inflaţie ale componentelor determinate de cerere le-au depăşit pe cele determinate de aprovizionare”, apreciază BCE.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Inflaţia este acum percepută ca aproape de nivelul de vârf, dar declinul ar urma să fie iniţial lent, iar un alt studiu al BCE indică temerile consumatorilor că în următorii ani se va menţine creşterea preţurilor.

Aşteptările inflaţioniste pentru următoarele 12 luni rămân la 5%, iar pentru următorii trei ani la 3%, arată datele BCE.

Analiştii se aşteaptă ca BCE să adopte o nouă majorare de dobândă, tot de 75 de puncte de bază, la reuniunea de politică monetară din octombrie, iar până la finele anului dobânda la depozite, care este în prezent la 0,75%, să treacă dincolo de 2%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: