STUDIU Şase din zece angajaţi se tem că îşi vor pierde joburile în faţa Inteligenţei Artificiale Generative / Trei sferturi dintre organizaţii nu dispun de strategii care să conducă la rezultate şi experienţe pozitive pentru angajaţi

inteligenta artificiala, AI, roboti, chatgpt, chabot Photo 171270756 | Artificial Intelligence © BiancoBlue | Dreamstime.com

Cea mai mare parte a angajaţilor din companiile globale (95%) consideră Inteligenţa Artificială Generativă utilă, însă şase din zece persoane (60%) se tem de o posibilă pierdere a locului de muncă în faţa acestei tehnologii, reiese din rezultatele unui studiu publicat marţi.

Potrivit cercetării realizată de Accenture, două treimi dintre directori susţin că nu dispun de expertiza necesară pentru a valorifica pe deplin puterea transformatoare a inteligenţei artificiale generative, transmite Agerpres.

În timp ce aproape 60% dintre angajaţi îşi fac griji cu privire la faptul că inteligenţa artificială le va elimina locurile de muncă, mai puţin de o treime dintre directorii executivi afirmă că eliminarea locurilor de muncă reprezintă o preocupare pentru oamenii lor. În plus, trei sferturi dintre organizaţii nu dispun de strategii care să conducă la rezultate şi experienţe pozitive pentru angajaţi.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

La ora actuală, doar 9% dintre companii sunt “lideri” în ceea ce priveşte capacităţile lor de reinventare şi modul în care maximizează potenţialul inteligenţei artificiale generative pentru a creşte profitul, crescând în acelaşi timp competenţa şi nivelul de confort al oamenilor cu această tehnologie. De asemenea, peste jumătate dintre “reinventatori” iau măsuri pentru a remodela forţa de muncă prin reproiectarea rolurilor în jurul IA generativă, iar trei sferturi dintre aceştia îşi implică în mod activ oamenii în eforturile de schimbare ale companiei.

În plus, aproape jumătate (47%) dintre respondenţi se gândesc deja la scară mai mare, recunoscând că procesele lor vor necesita schimbări semnificative pentru a valorifica pe deplin inteligenţa artificială generativă.

“Ca parte a strategiei lor de reinventare, companiile de top se pregătesc să construiască o forţă de muncă agilă, investind în cartografierea competenţelor şi în integrarea datelor, astfel încât să dispună de informaţii predictive pentru a asigura combinaţia potrivită de competenţe pentru a creşte capacităţile angajaţilor lor şi pentru a-şi dezvolta afacerea. Este de două ori mai probabil ca acestea să investească în creşterea competenţelor soft ale oamenilor, alături de competenţele tehnice, şi de două ori mai probabil să anticipeze creşteri ale productivităţii forţei de muncă de 20% sau mai mult în următorii trei ani. Prin această abordare, organizaţiile pot crea 10,3 trilioane de dolari în valoare economică globală suplimentară până în 2038”, se arată în concluziile studiului de specialitate.

De asemenea, aproape toţi angajaţii intervievaţi (94%) au declarat că sunt pregătiţi să înveţe abilităţi de inteligenţă artificială generativă, deşi doar 5% dintre organizaţii oferă instruire la scară largă.

Informaţiile incluse în raportul Accenture – “Work, workforce, workers: Reinvented in the age of generative AI” – sunt bazate pe sondaje, interviuri şi alte abordări etnografice de la peste 7.000 de lideri C-suite (CXO) şi 5.000 de angajaţi din organizaţii mari (cu venituri anuale de peste un miliard de dolari), din 19 ţări (Australia, Brazilia, Canada, China, Franţa, Germania, India, Irlanda, Italia, Japonia, Mexic, Ţările de Jos, Singapore, Africa de Sud, Spania, Suedia, Elveţia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii).

Accenture este o companie globală de servicii profesionale, prezentă în peste 120 de ţări, care ajută firme, guverne şi alte organizaţii să îşi construiască nucleul digital, să îşi optimizeze operaţiunile, să accelereze creşterea veniturilor şi să îmbunătăţească serviciile pentru cetăţeni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: