Patru din cinci români sunt interesaţi şi foarte interesaţi de asigurarea locuinţelor şi a bunurilor pe care le deţin, iar doi din cinci români spun că vor încheia anul următor atât poliţa obligatorie PAD, cât şi pe cea facultativă dedicată locuinţei, potrivit unui studiu sociologic realizat de IRES, la solicitarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), informează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, interesul proprietarilor pentru poliţele dedicate locuinţelor este unul ridicat: 84% dintre români declară că ştiu că asigurarea împotriva celor trei riscuri catastrofale (cutremur, inundaţii şi alunecări de teren) este obligatorie prin lege. Cu toate acestea, doar jumătate dintre ei cunosc şi faptul că, pentru cei care nu deţin această poliţă este prevăzută o amendă, conform legii.

În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute şi poate acoperi o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri, precum: cutremur, inundaţii, alunecări de teren, incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, inundaţii produse vecinilor, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Conform UNSAR, toate aceste acoperiri pot fi personalizate prin clauze speciale dedicate, în funcţie de specificul locuinţei, ţinând seama, totodată, de cerinţele şi nevoi (de exemplu, se pot acoperi inclusiv daunele produse panourilor fotovoltaice care deservesc locuinţa).

“În ciuda percepţiei declarate, doar 20% dintre locuinţe sunt şi asigurate împotriva dezastrelor naturale. În acest context, vom continua să amplificăm demersurile noastre de informare cu privire la beneficiile unei asigurări facultative de locuinţe”, a menţionat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil, ce deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări.

Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES activează pe piaţa de cercetare din România şi funcţionează ca un think tank independent, o parte dintre studiile şi proiectele pe care le dezvoltăm fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societăţii româneşti.