Guvernul american anunţă marţi interzicerea vânzării în Statele Unite a vehiculelor conectate care integrează tehnologie chineză sau rusă – atât ca piese, cât şi ca software -, apreciind că ar putea reprezenta un risc la adresa securităţii naţionale, relatează AFP, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Departamentul american al Comerţului a lansat la sfârşitul lui septembrie o anchetă publică în acest sens, care tocmai s-a încheiat cu publicarea unor noi reguli vizând să ”securizeze lanţul de aprovizionare al vehiculelor conectate de ameninţări externe”.

Interzicerea urmează să intre în vigoare în 2027 în privinţăa software-ului, şi în 2030 în privinţa echipamentelor, precizează departamentul.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Pentru moment, nicio maşină conectată chinezească nu este vândută în Statele Unite.

Însă ByD vinde autorbuze în California, care nu sunt vizate de interdicţie.

Unii constructori din Occident, de exemplu Volvo, un grup suedez dar controlat de societatea chineză Geely, sau Polestar, Buick (grupul General Motors, GM) ori Lincoln (o filială Ford) vând maşini fabricate în China.

Producătorul american Tesla produce în China vehicule electrice destinate exportului.

”Maşinile nu mai sunt doar din oţel şi roţi, sunt computere. Ele au camere, microfoane, dispozitive GPS şi alte tehnologii conectate la Internet”, justifică secretara în exerciţiu a Comerţului Gina Raimondo.

”Prin această decizie, Departamentul Comerţului implementează regulile necesare protecţiei vieţii private a americanilor şi securităţii naţionale, ţinându-ne la distanţă adversarii şi capacitatea lor de a manipula aceste tehnologii pentru a avea acces la informaţii sensibile”, adaugă ea.

Concret, noile reguli le impun constructorilor de automobile să renunţe la orice echipament sau software provenind de la furnizori ”care au o legătură suficientă cu China sau Rusia”.

Această interdicţie se impune doar vehiculelor particulare.

Departamentul Comerţului estimează că lanţul de aprovizionare a autobuzelor şi camioanelor este mai complex.

”Reguli specifice vor fi precizate într-un viitor apropiat” cu privire la aceste vehicule, se arată în comunicat.

Electronicul este tot mai integrat în maşinile moderne, iar majoritatea vehiculelor este conectată în prezent la internet prin intermediul unui sistem de navigaţie.

Apariţia software-ului de asistenţă în conducere şi conducerea autonomă consolidează şi mai mult riscul unor intervenţii externe nedorite în controlul unui automobil aflat în circulaţie.

La jumătatea lui septembrie, Washingtonul anunţa că maşinilor electrice importate din China urmează să li se impună taxe vamale de 100% începând de la 27 septembrie.