Summit Social UE: Cei 27 încearcă să construiască o Europă mai socială, dar drumul se anunță dificil / „Lecția austerității a fost învățată”

Angela Merkel consilium.europa.eu

Liderii celor 27 de țări din Uniunea Europeană se reunesc începând de vineri într-un Summit Social la Porto, în încercarea de a construi o Europă mai socială, după problemele economice provocate de pandemie, dar drumul se anunță lung, în condițiile în care cei 27 sunt divizați, scrie agenția AFP, preluată de boursorama.

Acest Summit Social începe vineri, la ora locală 13, prin conferințe la care sunt invitați reprezentanți ai societății civile, ai sindicatelor și lideri europeni.

Reuniunea șefilor de stat și de guvern este prevăzută în cursul serii, cu un dineu de lucru în care vor fi evocate subiecte internaționale precum tensiunile cu Rusia și suspendarea brevetelor pentru vaccinurile anti-Covid. Cancelarul german Angela Merkel și premierii olandez Mark Rutte și maltez Robert Abela au renunțat la deplasare și vor participa virtual, din cauza situației sanitare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Summitul va continua sâmbătă, ziua în care cei 27 ar urma să aprobne un „plan de acțiune” al Comisiei în materie socială, prezentat în martie și limitat la trei obiective cu orizonul de timp 2030. Bruxellesul dorește să crească rata de angajare la 78%, să formeze în fiecare an cel puțin 60% dintre adulți și să reducă cu 15 milioane numărul persoanelor amenințate de sărăcie sau de excluziune socială.

„Lipsă de ambiție”

Partidele de stânga au organizat un contra-summit și intenționează să protesteze sâmbătă pe străzile din Porto. Planul social al UE arată o „lipsă evidentă de ambiție”, acuză Olivier De Schutter, raportor special al ONU pentru drepturile omului. Acesta a subliniat că 700.000 de persoane dorm pe străzi în Europa în fiecare noapte și peste 20 de milioane de muncitori trăiesc în sărăcie din cauza creșterii formelor precare de muncă, în special în noile platforme digitale. Potrivit acestuia, „o cursă instituționalizată orientată în jos între statele membre conduce la reducerea salariilor (…) în numele competitivității”.

Odată cu avansul sărăciei în ultimul an, în special în rândul tinerilor și al muncitorilor cei mai expuși, pandemia a „relevat importanța socialului” în UE, crede comisarul european pentru Muncă Nicolas Schmit.

Austeritatea bugetară, care a dominat Europa sub influența germană în anii 2010, ar putea să fie depășită. Ea este considerată un eșec de numeroși economiști. „Am văzut consecințele: avansul populismului, sărăcia, șomajul. Am înțeles că rețetele ar putea să nu fi fost adaptate. Cred că lecția a fost învățată”, spune Nicolas Schmit.

Dar Europa a avansat: în ciuda divergențelor, a reușit să adopte anul trecut un plan de relansare de 750 de miliarde de euro, cu o îndatorare comună inedită. Una dintre primele măsuri adoptate în 2020, la începutul crizei, a fost suspendarea Pactului de stabilitate care impune limite pentru deficitele bugetare și datoria publică. Măsura, în continuare în vigoare, a permis statelor membre să angajeze cheltuielile publice ncesare pentru a proteja locurile de muncă și pentru a susține economia.

Bruxellesul a dechis recent dosare legislative în încercarea de a proteja mai bine muncitorii noilor platforme digitale sau de a impune o convergență în sus pentru salariile minime. Țările din Sud, precum Franța, Italia, Spania sau Portugalia sunt favoarea acestor idei. Dar țările din Nord, atașate modelelor naționale performante, și cele din Est, care se tem că pierd competitivitate, resping orice armonizare a salariilor minime. Rezultatul – discuțiile trenează.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu cred ca se va intampla ceva.
    UK a iesit din UE.
    Cu tam, tam.
    Peste cativa ani UK va fi mai prosperă cu toata criza sanitară si tot ce va urma in războiul comercial.
    Politicieni incapabil si lipsiți de viziune vor duce aceasta construcție in colaps.
    Ca si in Romania de altfel!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.