Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor anunță că pune la dispoziție, prin intermediul aplicației gratuite InfoCons, lista unităților de cazare autorizate din România, agențiile de turism autorizate din România, cât și unitățile de alimentație publică autorizate din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Această opțiune este disponibilă doar pentru România și Aplicația InfoCons trebuie setată din secțiunea Alege limba în limba RO.

“Indiferent de locație, însă, trebuie să ne asigurăm că locul în care ne vom petrece timpul liber sau vacanța respectă criteriile de clasificare conform legii și, de asemenea, să ne asigurăm că locația este autorizată, iar clasificarea obținută corespunde. În acest sens, InfoCons prin intermediul Aplicație gratuite InfoCons vine în sprijinul consumatoriilor cu listele actualizată a unităților de cazare, agențiilor de turism și a unităților de alimentație publică”, transmite organizația.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Prin accesarea secțiunii Verifică firmă turism, disponibiliă în cadrul aplicației, consumatorul poate căuta după denumirea operatorului economic informații cu privire la acesta.

În România sunt în prezent 21.177 unități de cazare autorizate de diferite tipuri, după cum urmează:

  • pensiuni turistice
  • camere de inchiriat
  • hotel
  • apartamente de inchriat
  • pensiuni agroturistice
  • vile turistice
  • hostel
  • cabane turistice
  • moteluri
  • casute tip camping
  • bungalowuri
  • camping
  • popas turistic
  • spatii de campare
  • hotel apartament

De asemenea pentru 2.943 unități de cazare certificatul de clasificare a fost radiată, iar pentru alte 6 certificatul de clasificare a fost retras.

Agențiile de turism licențiate în România sunt 2.845  însă mai sunt și 59 agenții de turism a căror licență a fost radiată iar pentru 6 agenții de turism licența a fost retrasă.

Structurile de primire turistică cu funcții de alimentație publică clasificate sunt în număr de 8.233 dar sunt și 7 astfel de structuri cărora le-a fost retrasă clasificarea  și 1.764 structuri pentru care licența a fost radiată.

În cadrul Aplicației GRATUITE InfoCons, consumatorii care caută o unitate de cazare vor avea acces la urmatoarele informații :

  • denumire și adresă
  • tip unitate
  • tip categorie
  • număr de spații
  • număr de locuri
  • tip localitate
  • tip localitate componentă
  • localitate componentă
  • tip operator economic
  • operator economic
  • număr Registrul Comerțului
  • număr certificat clasificare
  • dată emitere certificat clasificare
  • motivație
  • explicație

Cu ajutorul Aplicației GRATUITE InfoCons consumatorii vor fi atenționați prin semnul ” !„,  cât și prin culoarea roșie a textului dacă operatorul economic căutat are licența retrasă sau radiată.

“Pentru a nu avea surprize neplăcute atunci când plecați în vacanță sau doriți să vă petrecți timpul liber departe de casă, puteți verifica înainte de a achita avansul către o unitate turistică dacă această este autorizată sau nu și pentru ce clasificare. Putem verifica ușor dacă unitatea de cazare ne pune la dispoziție toate facilitățile conform clasificării primite. Totodată, întotdeuna trebuie să solicităm bonul fiscal pentru a avea dovadă justificativă în cazul în care dorim să depunem sesizări”, transmite Sorin Mierlea, președintele InfoCons.