TAROM anunţă marţi dimineaţă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii personalului navigant pentru derularea operaţiunilor în regim normal, după protestul de luni al piloților, când zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Sindicatului Piloţilor de Linie din România (SPLR) a transmis că, prin această inițiativă, piloţii au dorit să tragă “un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condiţiilor actuale de muncă şi a managementului deficitar din companie”.  Aceștia au mai transmis că piloții și secunzii au salariile similare cu cele din 2007 și cer creșterea veniturilor.

Ce au câștigat piloții după greva de luni, când mai multe zboruri au fost oprite? Conform G4Media, în urma negocierilor, s-a ajuns la o înțelegere prin care se va acorda o mărire de 1.500 de euro în etape pentru piloți, prima tranșă fiind promisă în acest an. De asemenea, compania va mări imediat diurna externă la 240 euro pentru pilotul comandant și 200 euro pentru copilot.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Marți dimineața compania anunță că s-a ajuns la un acord cu reprezentanții angajaților.

“Compania TAROM a continuat dialogul cu reprezentanții personalului navigant, în urma situației de luni, 8 iulie, prin care numeroase zboruri au fost anulate, ca urmare a declarațiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, și anunță încheierea unui acord pentru normalitate și derularea operațiunilor de zbor în regim normal. În dimineata zilei de 9 iulie toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât și externe, se desfășoară conform programărilor de zbor”, transmite compania.

În continuarea dialogului între Consiliul de Administrație al companiei și reprezentanții personalului navigant TAROM, în cadrul întâlnirii de lucru comune s-a ajuns la un acord pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei.

S-a revenit la programul normal de zbor

În urma situației întâmpinate luni, 8 iulie, aceea de anulare a numeroase zboruri, compania TAROM le transmite scuze pasagerilor.

“Compania a oferit alternative pentru pasagerii afectați de aceste anulări, iar echipa de asistență este în contact direct cu pasagerii pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile”, transmite Tarom.

 

Vezi și:

Tarom a avut pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro în timpul protestului de luni al piloţilor, estimează Sindicatul Piloţilor. Protestatarii spun că suma putea acoperi majorările salariale pe un an întreg