Tesla a livrat un număr record de vehicule în trimestrul al doilea, depăşind estimările pieţei, deoarece scăderea preţurilor şi creditele federale din SUA au ajutat ca vehiculele sale electrice să aibă preţuri mai accesibile, transmite agenția Reuters, citată e News.ro.
Compania condusă de Elon Musk a livrat 466.140 de vehicule în perioada aprilie-iunie, în creştere cu 10% faţă de trimestrul precedent şi cu 83% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
În medie, analiştii se aşteptau ca Tesla să livreze 445.000 de maşini, potrivit unor nouă analişti intervievaţi de firma Refinitiv, cea mai mică estimare fiind de 439.875 şi cea mai mare la 450.000.
Cel mai valoros producător auto din lume a produs cu 13.560 de vehicule mai multe decât a livrat în trimestrul al doilea, deşi diferenţa s-a redus de la 17.933 în primul trimestru.
”Reducerea preţurilor a fost o mişcare inteligentă de poker pentru Tesla şi a adus beneficii majore în domeniu, în special pentru piaţa din China”, a declarat Dan Ives, analist la Wedbush Securities.
Analiştii anticipează ca Tesla să atingă vânzări record în China, a doua piaţă a sa ca mărime după America de Nord, în ciuda concurenţei acerbe din partea liderului de piaţă BYD.
”Credem că marjele vor creşte în următoarele câteva trimestre”, a adăugat Ives.
Tesla a redus preţurile începând din China, de la sfârşitul anului trecut, erodându-şi marjele din primul trimestru.
Şeful Tesla, Elon Musk, a dublat în aprilie războiul preţurilor, spunând că producătorul de vehicule electrice (EV) va acorda prioritate creşterii vânzărilor înaintea profitului, într-o economie slabă şi concurenţă în creştere.
De atunci, compania a mărit reducerile la toate gamele sale, într-o mişcare care a avut rolul de a reduce inventarul, făcând în acelaşi timp toate modelele sale eligibile pentru credite federale complete de 7.500 de dolari în Statele Unite, începând din iunie.
Compania a livrat 446.915 de maşini compacte Model 3 şi vehicule sport utilitare Model Y, precum şi 19.225 dintre vehiculele sale premium Model S şi Model X.
Între timp, pionierul vehiculelor electrice a obţinut o serie de victorii pe piaţa de încărcare rapidă a vehiculelor electrice, companii precum Ford Motor şi General Motors, precum şi producătorii de echipamente de încărcare rapidă acceptând să adopte Standardul de încărcare nord-american al companiei (NACS).