Timișoara cumpără soluția tehnico-economică pentru a trece la încălzirea centralizată cu soluții regenerabile

Colterm, centrala, termoficare Sursă foto: Colterm / Facebook

Primăria Timișoarei a scos la licitație în SICAP un contract de 297.000 lei pentru întocmirea strategiei de alimentare în sistem centralizat cu apă caldă și căldură până în 2026, și mai departe, la orizontul 2030. Din strategie va trebui să reiasă ce are de făcut și cât costă pentru ca Municipalitatea să reducă pierderile din sistem, cum se poate face tranziția de la resursa folosită pentru termie de acum – cărbune la gaz și, în orizontul 2030, cum se poate schimba SACET-ul local prin folosirea energiilor regenerabile, precum cea geotermală sau cea rezultată din arderea deșeurilor.

În Caietul de Sarcini găsim mai multe detalii privind soluțiile vizate, care sunt împărțite pe fiecare CET din oraș și pe arealele deservite. Aflăm astfel că edilii vor să facă foraje geotermale, să instaleze centrale fotovoltaice, acolo de unde se poate, și chiar să producă și să stocheze local hidrogen, văzut ca un combustibil de viitor. În fapt, timișorenii trebuie, aflăm tot în CS, să se alinieze cu toată UE Acordului de la Paris, adică, adaptat la ei:

– reducerea emisiilor interne de gaze cu efect de seră cu cel puțin 50% până în 2030, comparativ cu 2020;

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

– un consum de energie din surse regenerabile de 32% în 2030;

– îmbunătățirea eficienței energetice cu 32,5% în 2030;

– Îndeplinirea până în 2030 a criteriilor care definesc un „sistem eficient de încălzire centralizată”:

Iată descrierea licitației: „Primăria Municipiului Timişoara doreşte să achiziţioneze serviciul pentru întocmirea Strategiei de alimentare cu energie termică în Municipiul Timișoara. Strategia de alimentare cu energie termică a consumatorilor din Municipiul Timișoara va include soluțiile tehnice și economice pentru modernizarea sistemului de încălzire pe tot lanțul producție – transport/distribuție – consum energie, proiecte de investiții până în 2026 și studii pentru continuarea investițiilor după 2026 în vederea: – reducerii pierderilor de energie termică pe rețelele de transport și distribuție a energiei termice și tranziția spre sistem de încălzire centralizată de generația 4 cu utilizarea surselor de energie regenerabile; – reducerii impactului deșeurilor municipale din Timișoara asupra mediului și valorificarea energetică a combustibililor alternativi; – înlocuirii capacităților pe cărbune din SACET Timișoara cu capacități pe gaz natural pentru reducerea emisiilor de CO2”.

Ce vrea Timișoara de la consultantul ales este soluția pentru atingerea următoarelor obiective specifice:

„Conform Directivei CE 27/2012 un sistem eficient de termoficare și răcire centralizată înseamnă un sistem de termoficare sau răcire centralizat care utilizează cel puțin 50 % energie din surse regenerabile, 50 % căldură reziduală, 75 % energie termică prin cogenerare sau 50 % dintr-o combinație de energie și căldură de tipul celor sus-menționate”, precizează reprezentanții primăriei conduse de germanul Dominic Fritz.

Ofertele pentru efectuarea Strategiei Timișoara se deschid în 17 mai, departajarea lor se face, în primul rând, în funcție de termenul cât mai redus de realizare a documentului și, abia în secundar, de preț.

Iarna din care abia am ieșit a fost una deosebit de grea pentru timișoreni. Și nu prin prism temeperaturi foarte scăzute, ci din pricina problemelor Colten, societate acare se ocupă cu termia pe Bega. Cartiere întregi au rămas în frig, zile la rândul, unele chiar săptămâni, din pricină că avariile s-au ținut lanț. Administratorii municipiului au dat atunci vina pe instalații învechite care antrenează pierderi uriașe de sistem și pe SACET, în întregul lui, care nu ar mai fi adaptat la realitățile contemporane, în condițiile în care orașul a tot crescut și s-a dezvoltat. O problemă care s-a pus a fost inclusiv interzicerea debranșărilor pentru apartamentele aflate în interiorul unor așa zise inele metropolitane. Problema este ridicată și la Strategia 2026, consultantul având obligația să o abordeze.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: