Topul destinațiilor de pe litoralul românesc. Tur-operator: Eforie Nord a luat locul stațiunii Mamaia în clasamentul zonelor preferate de români

Mamaia, turisti, litoral, Marea Neagra Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Eforie Nord a luat locul staţiunii Mamaia în clasamentul zonelor preferate de români pentru vacanţa la Marea Neagră, potrivit unei analize realizate de tur-operatorul Litoralulromanesc.ro, citată de Agerpres.

Astfel, cu o creştere de 30% a numărului de turişti în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2019, Eforie Nord conduce, în acest sezon, topul staţiunilor preferate, fiind principala opţiune de vacanţă mai ales a familiilor cu copii datorită unităţilor de cazare în regim all inclusive din staţiune.

De altfel, potrivit datelor centralizate de Litoralulromanesc.ro, staţiunile din sudul litoralului atrag un număr mai mare de turişti în acest sezon estival comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, an de referinţă în turismul autohton.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

“Privit în ansamblu, litoralul autohton rămâne o destinaţie căutată de români; de pildă, noi, ca tur-operator, suntem cu 40% peste vânzările din 2019 şi cu 20% peste cele din 2021. În vreme ce la Mamaia se cazează mai puţini turişti, creşte numărul celor care aleg sudul litoralului, Eforie Nord fiind staţiunea cea mai solicitată”, a subliniat Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Potrivit acestuia, proiectul de lărgire a plajelor în Mamaia a fost gestionat de autorităţi exclusiv ca un proiect de mediu, nu şi unul în avantajul turiştilor. De asemenea, taxa de parcare descurajează turiştii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“În primul rând, proiectul de lărgire a plajelor în Mamaia a fost gestionat de autorităţi exclusiv ca un proiect de mediu, nu şi unul în avantajul turiştilor. Partea bună este că anul acesta, spre deosebire de vara trecută, operatorii de plaje au intervenit astfel că nisipul e mai fin, intrarea în apă e mai lină, există şezlonguri şi umbreluţe. În al doilea rând, măsurile autorităţilor locale, cum e taxa de parcare, descurajează turiştii. Noi am avut oferte de cazare cu 100 de lei pe noapte, aproape cât costă o zi de parcare la Mamaia. Totuşi, turiştii trebuie să ştie că multe hoteluri au parcări proprii, iar în majoritatea cazurilor, numărul locurilor este suficient pentru cei cazaţi acolo”, a menţionat Ionuţ Nedea.

Potrivit analizei, în sudul litoralului, zona Neptun-Olimp înregistrează cel mai mare plus ca volum de turişti, cu o creştere de 35% faţă de perioada pre-pandemică. De asemenea, staţiunea Saturn e pe creştere, cu aproximativ 30 de procente mai mult în raport cu 2019, în vreme ce Venus înregistrează un avans de 12%.

În schimb, Jupiter este singura staţiune din sudul litoralului pe minus, cu o scădere de aproximativ 13 procente faţă de 2019. Explicaţia, afirmă Ionuţ Nedea, stă în politica tarifară practicată de unii hotelieri în acest an.

Observăm că hoteluri care erau foarte solicitate în alţi ani înregistrează acum un grad de ocupare mai mic pentru că au crescut preţurile pentru a-şi acoperi toate costurile generate de inflaţie. Pe de altă parte, sunt şi hotelieri care au scumpit moderat pachetele turistice, preferând să-şi sacrifice profitul de anul acesta şi să menţină operaţional business-ul, iar aceste proprietăţi sunt pe creştere”, a arătat el.

În partea de nord a litoralului, zona Mamaia Nord înregistrează o creştere de 30% a numărului de turişti faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, în principal datorită apariţiei în peisaj a unor hoteluri noi, datele raportate referindu-se strict la unităţile de cazare clasificate, nu şi la apartamentele oferite spre închiriere de particulari.

În contextul în care Mamaia pierde poziţia de lider, apar oportunităţi pentru turiştii care vor să-şi facă vacanţele în această staţiune pentru că unele hoteluri au lansat oferte şi pachete speciale în încercarea de a recupera pierderile. Astfel, românii pot plăti tariful pentru 4 nopţi de cazare, dar stau 5 nopţi, ceea ce reprezintă un discount de 20% din valoarea pachetului turistic.