Tranzacție în piața soluțiilor de automatizare GIS: Holdingul olandez Realworld Systems, prezent și în România, se extinde pe piața din SUA prin achiziția FCSI

Bogdan Hebean Sursa foto: Realworld Systems

Realworld Systems, unul dintre jucătorii pieţei locale de soluții de automatizare și integrare de software în zona GIS (Sistem Informaţional Geografic), anunță achiziția unei participații majoritare de 75% în compania americană Field Consulting and Services, Inc. (FCSI), furnizor de soluții pentru platforma Smallworld, care deservește operatori de telecomunicații și electricitate în Statele Unite ale Americii. Această tranzacție face parte din strategia Realworld Systems de a-și extinde prezența pe piața din SUA, grupul estimând că noua filială va genera anul viitor cel puțin 10% din veniturile totale.

„Preluarea FCSI reprezintă un prim-pas de o dimensiune extraordinară în dezvoltarea Realworld Systems, iar faptul că putem construi pe baza solidă creată deja de Mark Field și echipa sa ne asigură o continuitate firească, dar amplificată de resursele și expertiza noastră la nivel global”, a declarat Bogdan Hebean, CEO Realworld Systems (FOTO).

Tranzacția se va finaliza până la sfârșitul anului 2024, după încheierea procesului de due diligence deja inițiat, perioadă în care se vor pune inclusiv bazele unui plan de integrare a proprietății intelectuale, ca parte din achiziție.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

„Această tranziție va atrage noi oportunități pentru FCSI, încât am siguranța că putem aduce «la aceeași masă» eforturi și perspective comune orientate spre evoluția ambelor companii”, a adăugat Mark Field, Partner Developer în cadrul Field Consulting & Services, Inc.

Realworld Systems își va continua strategia de extindere pe piețele internaționale în perioada următoare, cu scopul de a-și consolida prezența la nivel global. În acest sens, integratorul de soluții se află deja în discuții pentru o nouă achiziție care va aduce un aport semnificativ operațiunilor grupului, a punctat Bogdan Hebean.

Holding olandez prezent în nouă țări

Realworld Systems este un holding olandez înființat în 1997, cu prezență în Olanda, Marea Britanie, Germania, Ungaria, România, Africa de Sud, Indonezia, Australia și SUA. Compania oferă servicii şi soluții de integrare pentru organizațiile care dezvoltă şi operează reţele şi infrastructuri pentru servicii distribuite geografic, ca de exemplu: telecomunicaţii, alimentare cu apă şi canalizare, transportul şi distribuţia energiei electrice şi a gazului.

Field Consulting and Services, Inc. (FCSI), fondată în anul 2001 de Mark Field, este un furnizor de servicii de consultanță, dezvoltare software, training și conversie de date, specializându-se în utilizarea sistemului de informații geografice (GIS) Smallworld™ Core Spatial Technology de la GE Energy, pentru companiile din Statele Unite al Americii. Comania are sediul în Orlando, Florida.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: