De o săptămână, exporturile de gaze ale României (cum sunt înregistrate în sistemul interactiv Transgaz) în Ungaria au încetat. Anterior, 3-4 milioane de metri cubi treceau de la noi la unguri, în ceea ce, de fapt, constituia tranzit de gaze rusești prin România către țara vecină, pentru care Transgaz, ca operator al Sistemului Național de Transport, percepe taxe.
Pentru că motivul încetării acestui tranzit sunt necunoscute în piața locală, am cerut Transgaz să comenteze situația. Răspunsul: nici compania nu știe, situația se schimbă de la o zi la alta. „Fluxul fizic pe un PI(punct de intrare/ieșire în SNT – n.r.), inclusiv pe PI Csanadpalota, se determină în funcție de nominalizările utilizatorilor de rețea pe intrare/ieșire în/din România… Referitor la perioada următoare, nu se cunosc nominalizările utilizatorilor de rețea (acestea fiind transmise zilnic), implicit nu cunoaștem care va fi fluxul fizic și direcția de curgere pe PI Csanadpalota în perioada următoare, acesta determinându-se zilnic”, precizează reprezentanții Transgaz.
Speculând, încetarea tranzitului de gaze prin România poate fi pusă pe seama faptului că Ungaria nu mai are nevoie de cantități atât de mari de gaze rusești acum, dat fiind că depozitele lor, ca, de altfel, ale toate țărilor europene, sunt aproape pline, sau pe seama faptului că, din motive de preț, preferă să primească gazele din contractual bilateral cu rușii de la Viena – un punct terminus al exporturilor Gazprom în UE.
Dacă tranzitul de gaze prin România a încetat, temporar sau nu, importurile se păstrează constante și la valori relativ mari. Spre exemplu, azi, intră 6,8 milioane de metri cubi, la un total al surselor disponibile pentru consum de 36,9 milioane de metri cubi, adică importul acontează circa 20% din total. Producția este de 24,8 milioane de metri cubi, avem și extracție din depozite de 5,3 milioane de metri cubi, din motivele relatate AICI, iar înmagazinarea atinge 9,9 milioane metri cubi.
România a trecut de 90% – procent de încărcare a depozitelor subterane de gaze, mult peste ceea ce a cerut Comisia Europeană statelor membre pentru 31 octombrie (80%). Pentru perioada de sezon rece, așa cum se considerĂ în anul gazier, adică 1 noiembrie – 31 martie, țara noastră are la dispoziție două surse certe de gaze, anume producția internă și extracția din depozite. Cât privește importul, este încă neclar ce se va întâmpla dacă Rusia oprește total fluxul de gaze către țările din UE considerate „neprietenoase”.