Traseul gazului și temerile cu privire la acțiunile lui Putin. De ce țări precum România, Moldova și Slovacia își îndreaptă privirile spre Grecia în mod special

gaze, energie, electricitate, gazprom, gazoduct, criza energetica Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

După Bulgaria, ce altă țară balcanică urmează la rând să suporte răzbunarea lui Putin, prin instrumentalizarea gazului natural? Țările din sud-estul, dar și cele din nordul Europei s-au văzut în această criză complet dependente de gazul rusesc, mai ales cele care fuseseră legate de Moscova întrucât făcuseră parte din așa-numitul „bloc socialist”, scrie Kathimerini, citată de Rador.

În prezent, gazul rusesc continuă să ajungă în țările din sudul Balcanilor printr-o conductă din Ucraina și Moldova, dar și prin Turkish Stream. Prin Bulgaria, care funcționa ca un hub de tranzit energetic, gazul mergea spre Macedonia de Nord, Serbia și Grecia. Acum însă Bulgaria nu mai primește gaz rusesc după expirarea contractului său cu Gazprom, întrucât a refuzat să plătească în ruble. Este permis totuși tranzitul prin rețeaua sa către alte țări, cum ar fi Grecia, Serbia, Macedonia de Nord. Însă când vor expira, în perioada imediat următoare, contractele cu Rusia ale țărilor balcanice mai sus menționate și li se va cere să le reînnoiască, atunci vor trebui să negocieze. Serbia, datorită legăturilor strânse cu Moscova și nefiind membră a UE, ca să fie obligată să respecte sancțiunile, ar putea accepta să plătească în ruble pentru a continua să primească gaz, atâta timp cât Bulgaria va continua să îi permită să-i folosească rețeaua pentru tranzit.

Cu Grecia, care aparține organic de alianța vestică, dar și cu Macedonia de Nord, care este membră a NATO, lucrurile stau altfel. Dacă Moscova insistă cu pretențiile sale legate de modalitatea de plată și dacă nu va exista o soluție europeană pentru această problemă, vor trebui căutate alte surse de aprovizionare, începând cu gazul natural lichefiat. Așa că toate aceste țări de dincolo de granițele nordice ale Greciei (împreună cu România și Moldova, poate Slovacia, chiar și Ucraina mai târziu) își îndreaptă privirile spre sud, spre terminalul GNL de la Revythousa și mai târziu spre cel de la Alexandroupoli.

Grecia va fi furnizorul de încredere care le va menține în viață economiile. Grecia acoperă deja nevoile energetice ale Bulgariei după ce fluxul din Rusia a fost întrerupt, iar conform planurilor, conducta care transportă gaz rusesc către Bulgaria prin România și Moldova ar putea fi folosită în sens invers pentru a trimite ulterior gaz de la Alexandroupoli către aceste țări.

Vladimir Putin a ales să se răzbune pe Bulgaria, fiind cea mai vulnerabilă verigă din NATO, UE şi, în general, cea mai slabă verigă a alianţei occidentale din sud-estul Europei. Bulgaria este o țară scindată în mod tradițional în pro-occidentali și pro-ruși, iar prăpastia s-a mărit acum odată cu invazia rusă în Ucraina. Guvernul lui Kiril Petkov s-a plasat de partea Occidentului și intenționează să trimită echipament militar în Ucraina. La polul opus, președintele pro-rus, Rumen Radev, urmează o linie pro-rusă evidentă, la fel ca și Partidul Socialist (fost comunist) care face parte din coaliția de guvernământ și care amenință cu retragerea, ceea ce ar însemna căderea guvernului. Potrivit analiștilor politici, Moscova încearcă să amplifice această ruptură prin întreruperea gazului, pe de o parte, pentru a pedepsi guvernul de la Sofia și, pe de altă parte, pentru a da o lovitură flancului de sud-est al NATO.

Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *