Kievul a declarat joi că orice demers al statelor est-europene de a prelungi unilateral restricţiile asupra importurilor de produse alimentare din Ucraina după data de 15 septembrie, când expiră dispensa dată de UE, ar fi ilegal şi ar afecta interesele economice comune. Ucraina a mulţumit, în schimb Bulgariei, care, spre deosebire de Polonia şi Ungaria, a anunţat joi că nu va mai impune astfel de limitări, scrie News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În mai, Uniunea Europeană a autorizat cinci state membre (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia) să interzică comercializarea pe teritoriul lor a grâului, porumbului, rapiţei şi seminţelor de floarea-soarelui din Ucraina, condiţia fiind să nu împiedice tranzitul către alte ţări. Măsura, care expiră la 15 septembrie, a fost decisă pentru a-i proteja pe agricultorii locali, care au atribuit acestor importuri prăbuşirea preţurilor pe piaţa internă din cauza supraofertei.

Spre deosebire de Polonia, Bulgaria a decis joi să nu prelungească interdicţia privind importurile de cereale ucrainene dincolo de data de expirare a acesteia, 15 septembrie. Sofia “nu susţine” o prelungire a restricţiilor, potrivit unei rezoluţii a Parlamentului bulgar, adoptate – la iniţiativa guvernului proeuropean – cu o largă majoritate (124 de voturi pentru din 197 de deputaţi prezenţi). Textul citează “solidaritatea cu Ucraina” şi necesitatea de a “garanta securitatea alimentară mondială”.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Joi, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că este recunoscător Bulgariei pentru că nu a prelungit restricţiile asupra exporturilor agricole ucrainene. „Bulgaria dă un exemplu de solidaritate adevărată”, a scrie el pe platforma socială X.

„Suntem convinşi că orice decizie (…) care va restricţiona şi mai mult exporturile agricole ucrainene nu numai că va fi nejustificată şi ilegală”, dar va dăuna “intereselor economice comune” ale Ucrainei, ale statelor membre ale UE şi ale Uniunii Europene în ansamblu, a scris joi pe Facebook şi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko.

Înainte de războiul Rusiei din Ucraina, ţările est-europene nu se numărau printre principalii importatori de cereale ucrainene, dar dinamica s-a schimbat după ce Rusia a impus o blocadă de facto a principalei rute de export a Ucrainei – pe Marea Neagră.

Reuters scrie că Polonia, Ungaria, Slovacia şi România vor prelungi probabil restricţiile, în timp ce Bulgaria a votat joi pentru eliminarea restricţiilor.

Polonia, care are alegeri parlamentare la 15 octombrie şi spune că cerealele ucrainene mai ieftine fac producţia internă nerentabilă, a declarat că nu va ridica interdicţia, chiar dacă UE nu va prelungi autorizarea restricţiilor. De asemenea, guvernul Slovaciei a declarat că va menţine interdicţia, iar Ungaria pare să vrea să facă acelaşi lucru, notează Reuters.

Kievul a declarat că ar putea solicita un arbitraj internaţional în legătură cu restricţiile.

Ucraina va recolta probabil 85 de milioane de tone de cereale şi seminţe oleaginoase în 2023, din care cel puţin 50 de milioane de tone ar putea fi exportate. Indiferent de orice restricţii naţionale, tranzitul de cereale ucrainene către porturile baltice şi mediteraneene nu va fi afectat.