UE îi cere Chinei să elimine practicile comerciale ilegale care le permit producătorilor chinezi acces mai ieftin la tehnologii inovatoare europene în mod incorect

alegeri europarlamentare, 9 iunie 2024, uniunea europeana, parlamentul european, UE, bruxelles Sursa foto: © Paulgrecaud | Dreamstime.com / Photo 61190226

Comisia Europeană a solicitat consultări la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) pentru a elimina practicile comerciale ilegale și incorecte ale Chinei în ceea ce privește domeniul proprietății intelectuale, arată un comunicat transmis luni de Comisia Europeană.

China a împuternicit instanțele sale să stabilească ratele redevențelor mondiale obligatorii pentru brevetele esențiale standard UE, fără acordul titularului brevetului. Acest lucru presează companiile europene inovatoare din domeniul înaltei tehnologii să își reducă tarifele la nivel mondial, oferind astfel producătorilor chinezi acces mai ieftin la aceste tehnologii europene în mod incorect.

De asemenea, aceasta interferează în mod nejustificat cu atribuțiile curților UE în materie de brevete europene. Comisia UE este ferm convinsă că astfel de practici sunt incompatibile cu Acordul OMC privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS).

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

Deoarece China nu a oferit nicio soluție negociată satisfăcătoare, UE este obligată să solicite consultări ca prim pas în această procedură de soluționare a litigiilor în cadrul OMC, cu scopul de a se asigura că industriile sale de înaltă tehnologie, în special în sectorul telecomunicațiilor, își pot exercita în mod eficient drepturile de brevet și își pot proteja investițiile în inovare.

Etapele viitoare

Consultările pe tema soluționării litigiilor solicitate de UE reprezintă prima etapă a procedurii de soluționare a litigiilor în cadrul OMC. În cazul în care acestea nu conduc la o soluție satisfăcătoare în termen de 60 de zile, UE poate trece la faza de litigiu și poate solicita OMC să înființeze un grup special care să se pronunțe asupra chestiunii.Acest caz se referă la brevetele esențiale standard, care protejează tehnologiile esențiale pentru fabricarea bunurilor care respectă un standard, de exemplu 5G pentru telefoanele mobile. Întreprinderile europene dețin multe astfel de brevete de înaltă tehnologie, în special în sectorul telecomunicațiilor, care le conferă un avantaj tehnologic. Prin stabilirea ratelor redevențelor la nivel mondial pentru astfel de brevete, China a încercat să forțeze întreprinderile din UE să ofere producătorilor chinezi acces mai ieftin la această tehnologie europeană.

Practica judiciară chineză de stabilire a ratelor redevențelor la nivel mondial pentru brevetele esențiale standard este legată de un alt litigiu și anume de cel al ordonanțelor asiguratorii împotriva acțiunilor în justiție. Acest lucru este contestat în prezent de UE la OMC. Ordonanțele asiguratorii chineze împotriva acțiunilor în justiție restricționează efectiv titularii de brevete de înaltă tehnologie prin aplicarea de amenzi sau alte sancțiuni în cazul în care aceștia încearcă să își aplice drepturile de proprietate intelectuală prin intermediul unei instanțe din afara Chinei. Grupul special al OMC instituit în acest caz (DS 611) urmează să emită un raport în primul trimestru al anului 2025.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.