Consiliul UE a adoptat luni o directivă prin care amână cu doi ani o obligație birocratică impusă companiilor care activează în Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al instituției. E vorba despre obligația de a atinge standardele europene de raportare privind dezvoltarea durabilă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Aceasta este ultima etapă a procedurii decizionale.

Directiva adoptată luni amână până la 30 iunie 2026 adoptarea standardelor de raportare privind dezvoltarea durabilă specifice unui sector pentru întreprinderile din UE și a standardelor generale de raportare privind dezvoltarea durabilă pentru întreprinderile din afara UE.

Decizia vine după ce Comisia Europeană a identificat obligațiile de raportare ca fiind una dintre principalele poveri pentru companii în general și pentru IMM-uri în special. Prin urmare, a propus reducerea obligațiilor de raportare cu 25 %.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Legislația actuală a UE impune societăților cotate la bursă să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile care decurg din aspectele sociale și de mediu. La 31 iulie 2023, Comisia a adoptat primele standarde și standarde transversale pentru toate subiectele legate de sustenabilitate. Directiva adoptată astăzi pune în aplicare o amânare de doi ani pentru publicarea standardelor sectoriale și a standardelor pentru societățile din afara UE, pentru a le oferi societăților mai mult timp să aplice primul lot de standarde și să se pregătească pentru următoarele.