Un magnat chinez a pierdut miliarde de dolari ca urmare a campaniei demarate de Beijing împotriva industriei meditaţiilor

Elevi China pixabay.com

Larry Chen, un fost profesor care a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, şi-a pierdut statutul de miliardar ca urmare a campaniei demarate de autorităţile chineze împotriva industriei meditaţiilor private, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Potrivit Bloomberg Billionaires Index, averea lui Larry Chen, preşedinte şi director general la Gaotu Techedu Inc., se situează la 336 milioane de dolari după ce acţiunile la firma sa de meditaţii online s-au prăbuşit cu 98%.

Sâmbătă, autorităţile chineze de reglementare au interzis companiilor private care predau programa şcolară să facă profit, să strângă capital sau să se listeze. Aceasta este ultima lovitură pentru Larry Chen, a cărui avere s-a diminuat cu peste 15 miliarde de dolari de la începutul acestui an ca urmare a deprecierii acţiunilor companiei sale.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Gaotu “va respecta reglementările şi îşi va îndeplini responsabilităţile sociale”, a informat Larry Chen într-o postare pe reţeaua socială Weibo.

Larry Chen nu este singurul miliardar chinez afectat de campania demarată de Beijing împotriva industriei meditaţiilor.

Averea lui Zhang Bangxin, directorul general de la TAL Education Group, a scăzut cu 2,5 miliarde de dolari până la 1,4 miliarde de dolari, după ce acţiunile companiei au căzut cu 71% la bursa de la New York. Preşedintele de la New Oriental Education & Technology Group Inc., Yu Minhong, şi-a pierdut şi el statutul de miliardar în condiţiile în care averea sa a coborât până la 579 milioane de dolari după ce acţiunile companiei au scăzut cu 54%.

Luni, pieţele bursiere chineze înregistrau pierderi puternice ca urmare a vânzărilor mari de acţiuni la companiile de educaţie privată. Acţiunile au scăzut atât la bursele din China continentală cât şi la bursa de la Hong Kong, indicatorii CSI 300 Index şi Hang Seng Index înregistrând scăderi de peste 3%.

“Văd vânzări motivate de panică pe măsură ce investitorii iau în calcul posibilitatea ca Beijingul să înăsprească reglementările în toate sectoarele care au înregistrat o creştere robustă în ultimii ani. Nu cred că investitorii pot profita de acest moment pentru a face achiziţii la preţuri reduse. Nu ştim unde va fi capătul”, spune Castor Pang, directorul de cercetare de la Core Pacific Yamaichi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: