Ministerul Finanțelor a acordat companiei locale Software Imagination & Vision (SIMAVI) SRL, un „pui” al gigantului din IT Siveco, un contract de 13 milioane lei, bani din PNRR, pentru actualizarea și devoltarea sistemului eBuget_NG, pe care se bazează crearea, an de an, a proiectului de buget al României.
„Obiectul contractului constă în prestarea de servicii de dezvoltare software, care se referă, fără a se limita, la activități specifice de: analiză, proiectare, dezvoltare, import date din sistemul existent BUGET_NG, testare, implementare în producție, elaborarea documentației, instruire, mentenanță corectivă, adaptivă și evolutivă a noului sistem informatic eBUGET_NG și garanție software”, este descrierea activităților ce trebuie realizate.
Sistemul informatic al Ministerului Finanțelor este cel mai mare furnizor de date din România pentru instituțiile publice și instituțiile financiare din țară și din străinătate.
Din anul 2010 a fost dezvoltat sistemul informatic BUGET_NG, prin care se realizează centralizarea bugetelor ordonatorilor principali de credite din administrația publică centrală, în vederea elaborării programului de convergență, a strategiei fiscal-bugetare, a limitelor bugetare, a legilor bugetare anuale și rectificative pentru bugetele prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, sistemul informatic gestionează aceste bugete de-a lungul tuturor fazelor bugetare anuale aferente unui exercițiu bugetar și face pregătirea bugetului aferent anului următor.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Software Imagination & Vision SRL este o firmă desprinsă din fondul gigant IT Siveco, în urma procesului de divizare al Siveco Romania SA, prin desprinderea departamentului de dezvoltare. Compania a fost înființată în 2019, de Alexandru Rădăşanu, care a fondat în 1992 compania de software Siveco alături de soţia sa, Irina Socol. Rădășanu este cel mai mare acţionar persoană fizică al companiei. Siveco Olanda rămâne cel mai mare acționar, cu o participație de 63%. În 2023, ultimele date prezentate, compania a avut afaceri de 139 milioane lei și un profit de 11 milioane lei.
La licitație au participat următoarele companii/asocieri:
- Trencadis Corp
- Zitec Com
- Software Imagination & Vision
- Asocierea Flame Data Technologies (lider) – Xelex Technologies – Thecon – Digital Systems
- Asocierea Esolutions Grup (lider) – Global Software Systems.