Unicredit renunță la achiziția OTP Bank România. Banca italiană analizează alte achiziții

otp bank Sursa foto: OTP Bank

UniCredit renunță la achiziția OTP Bank România, a declarat directorul executiv Andrea Orcel, care a precizat că banca italiană este în căutarea unor achiziții la scară mai mică în Europa Centrală și de Est, scrie Bloomberg.

„UniCredit analizează orice posibilă țintă din regiune, pentru a se extinde în țările sale principale, dacă există condițiile potrivite”, a declarat acesta într-un interviu. Orcel a precizat că, după o analiză inițială a băncii românești, UniCredit a decis să iasă din acest proces. El a refuzat să ofere mai multe detalii.

Orcel a declarat că, deși banca se concentrează pe creșterea organică, ar lua în considerare tranzacții în regiune în condițiile potrivite. Până în prezent, el a adoptat o abordare conservatoare. De asemenea, el susține că banca este încă subevaluată, ceea ce face ca tranzacțiile pe bază de acțiuni să fie mai puțin atractive.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

UniCredit este prezentă în 13 țări europene și este unul dintre cei mai mari jucători din regiunea ECE. Inițial, banca a fost văzută ca fiind printre creditorii interesați să cumpere banca OTP din România, într-o tranzacție care ar putea evalua afacerea la cel puțin 300 de milioane de euro.

Anul trecut, creditorul italian a purtat, de asemenea, discuții preliminare cu J.C. Flowers pentru a cumpăra creditorul său din România, First Bank. Aceste discuții au eșuat, de asemenea.

Orcel a declarat că vede oportunități de creștere externă în țări precum Cehia, România, Slovacia și Serbia, chiar dacă în acest moment nu există discuții vii. „Europa Centrală și de Est poate oferi bănci cu valori care ar permite UniCredit să le cumpere în numerar. Suntem pregătiți să prindem oportunitățile”, a spus el.

Bloomberg scria în iunie că băncile Unicredit, Raiffeisen Bank International, Erste și Banca Transilvania sunt interesate de achiziția OTP Bank România, după ce acționarii maghiari au anunțat că vor să vândă afacerea din România.

OTP a declarat că evaluează în prezent interesul potențialilor cumpărători și va decide cu privire la viitorul filialei sale din România în funcție de rezultat.

OTP Bank România, controlată de grupul maghiar OTP Bank, a fost scoasă la vânzare, a anunțat compania în data de 23 mai. OTP dorește să iasă din România, unde are o cotă de piață relativ mică, în ciuda încercărilor de ani de zile de a face achiziții.

Banca ia în calcul vânzarea OTP Bank România, testează piața, proces estimat să dureze câteva luni şi, în cazul succesului licitaţiei, posibilul acord de vânzare ar fi semnat în aproximativ un an.

„În ultimii patru ani, OTP Bank România și-a dublat dimensiunea, și-a sporit cu 50% numărul de clienți, a implementat numeroase inițiative, cu precădere în zona de digitalizare și a creat o cultură agilă, orientată spre client. În paralel cu strategia de creștere organică a băncii, Grupul OTP a decis extinderea gamei de opțiuni strategice ale OTP Bank România prin testarea pieței în vederea unei posibile vânzări a băncii”, arată un comunicat oficial al OTP Bank România.

OTP Bank estimează că procesul de vânzare este estimat să dureze câteva luni și, în cazul succesului licitației, posibilul acord de vânzare ar fi semnat în aproximativ un an.

„Acest demers nu influențează operațiunile curente, inclusiv atribuțiile și activitatea zilnică a angajaților băncii și nici obiectivele de vânzări ale OTP Bank România”, mai arată banca.

Amintim că OTP Bank România a încercat să se extindă prin mai multe încercări de achiziții. De exemplu, în 2017, OTP Bank a încercat să achiziționeze Banca Românească, însă tranzacția a fost respinsă de BNR. Ulterior, în 2020, banca a mai fost interesată și de achiziția Garanti BBVA România, dar tranzacția nu a mai avut loc.

Creditorul maghiar a cumpărat cu aviditate în ultimii ani omologi de la marginile estice și sudice ale Europei, cu scopul de a ajunge la o poziție de lider de piață în fiecare țară. Însă principiul general este că creditorii din întreaga Europă își raționalizează portofoliile și ies de pe piețele pe care au o cotă de piață redusă.

OTP Bank România avea în 2022 active de 19,9 miliarde lei, în creştere cu 8% faţă de 2021 și se situa astfel pe locul 10 în topul băncilor din România, după active, după ce în 2021 a ocupat locul 9. În primul trimestru, banca a raportat active de 19,6 miliarde lei, în creștere cu 6% față de nivelul consemnat în luna martie 2022, și un profit după impozitare de 15 milioane lei. Cota de piață a OTP Bank din România era de 2,9% la sfârșitul anului 2021, potrivit datelor băncii centrale.

Președintele și directorul general al OTP Bank, Sandor Csanyi, a declarat la un eveniment din 2017 că vizează o cotă de piață de 7%-8% în România și de cel puțin 10% în alte țări. Banca și-a vândut unitatea slovacă către KBC Group NV în 2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: